Acesta a organizat vineri, la ora 11.00, un protest în fața Prefecturii Bihor.
“Deoarece numărul persoanelor infectate este mai mare decât al celor testate și cuprinse în raportările oficiale și pentru că există un risc major de infectare cu noile tulpini ale Sars-Cov 2, posibila decizie a deschiderii școlilor în format față în față sau online, cu anumite condiționalități, nu ține seama de realitate”, a justificat Dacian Palladi demersul său.
“Munciți, munciți, dar și gândiți”, a spus Palladi.
În Pandemie, familia trebuie să aibă ultimul cuvânt în ce privește riscul epidemiologic al membrilor săi. Copiii noștri și familiile nu sunt și nu pot face obiectul experimentelor politice – a mai scandat Dacian Palladi.
Trimite articolul
Xdute ba dracu de boschetar infometat. Ti s-au terminat proviziile cu care ai facut poza acum un an?
Ma intreb daca stimabilul merge la biserica, sau nu, in vreme de pandemie?! Daca da, doar se baga singur in seama, protestul lui nefiind altceva decat o modalitate de a-si face imagine!
-
Dobitoc mai esti prietene …
-
Dobitoc este ala care in toata viata lui a citit o singura carte, si aia pe sarite si fara sa priceapa nimic din ea. Crestinule, asa te invata la biserica, sa te adresezi semenilor?! Revin la subiect: in cazul de fata, acest mare credincios banuiesc ca nu a incetat sa mearga la biserica, iar daca este asa, protestul lui nu este altceva decat o caraiala de papagal fatarnic pentru a-si face imagine. As putea fi de acord cu protestul sau, daca as sti ca nu umbla cu dubla masura. Ceea ce ma intriga pe mine este faptul cum astfel de personaje, aparent cultivate si citite, aluneca la un moment dat spre bigotism. Mai avem un popa, mare fost ministru la fonduri europene! Ceva lipseste in puzzle!
-
bah jebeule, nimic despre incendiul de la bals? drentelorpnlistousriste!
pupincuristiipnl nu sunteti in strada? jeu5urilor!
-
colectic jegule????
-
ma-ta mere colectiv, je5ule! ))) Ponta a demisionat, je5ule!
-
Mi se pare justicata solicitarea! Daca profesorii s-au obisnuit deja cu scoala online, nu vad de ce nu s-ar putea ca unii elevi sa fie conectati online in timp ce colegii lor sunt fizic in sala?
-
ba proasta, vin autostrazile facute oline, te bagi?
-
La vocabularul pe care-l folosesti ca sa raspunzi unei doamne, tu oricum nu ai avut treaba cu scoala, nici online, nici cu prezenta fizica la scoala. Si atunci nu stiu de ce te bagi, doar ca sa jignesti?
-
Ăsta nu e individul care s-a inchis in casă acum un an cu o tonă de mâncare?
Asta se intampla,daca iti iei somniferul cu votca.
Am citit stirea si am urmarit si inregistrarea. Chiar nu am inteles de ce unii comenteaza aiurea. Omu’ vrea sa avem libertatea de a alege, cine vrea online, sa faca online si cine vrea sa mearga la scoala, sa mearga la scoala. Nu pentru asta ar trebui sa ne luptam zilnic? Sa avem libertatea de a alege si de a ne asuma raspunderea pentru alegerile facute de noi. Nu ne-a placut in comunism, pentru ca alegeau altii in locul nostru. Nici eu nu vreau sa stabileasca altcineva ce si cum sa fac.
-
El cere că părinții să decidă,în același timp impune dorința lui.ete că dorința mea nu coincide cu a lui.si atunci?
-
Sunt foarte curios, care e dorinta ta? In aceasta situatie vad doar cele doua optiuni. Sa mearga copii la scoala sau sa stea acasa si sa faca ore online. Si atunci parintii vor decide, probabil dintr-o clasa vor merge la scoala 20 de elevi si 10 vor urmari orele online de acasa. Chiar nu vad unde poate fi nemultumirea cuiva.
-
si ce cauta certinu fizic in fata la prefectura, in magaoaie putea sufla si la bins, dac suflatu in magaoaie lo lovit cu virus ce spune la prunci din buncar?
Fiecare avem dreptul la opinie și eu daca s-ar putea nu mi-aș lasă copilul la școală până nu se mai reduc infecrarile
-
Una este sa-l lasi/nu lasi, alta este sa emiti pretentii sa i se predea lui asa cum vrei tu, cand exista invatamant de masa, deci pentru toti, in conditii identice. In plus, chiar daca ar fi o idee buna, cand e emisa de un tip necredibil are efect invers.
am o in trebare, pe bihoreanul, pletosul prefect sta in aceasi sala cu cretinul de bins, serios la prefect intra toti cretini? daca asa mere vreu unu ungur, irtem
De ce promovati papagalul asta enervant? Mai bine puneti poze pisici, individul asta nu a produs niciodata nimic.
Omul acuma chiar are dreptate, problema lui e că nu prea are credibilitate din cauză că are ceva ciudat în felul lui de a fi…