Ioan Pop e omul care se ocupă de problema dezastrelor naturale în cadrul Primăriei Oradea. Pop a responsabil de Protecţia Civilă. Conform spuselor sale, Oradea se află în afara unui pericol seismic de amploare. Oradea este încadrată la gradul VI pe scara Mercalli, ca grad de risc seismic. Acest grad VI se traduce cu 5,4 grade, magnitudine Richter. Iată caracterizarea acestei încadrări seismice a Oradea: „Toată lumea simte cutremurul, oamenii având probleme cu deplasarea. Obiectele cad de pe rafturi. Tablourile cad de pe pereţi. Mobila se mişcă. Tencuiala ar putea crăpa. Copacii şi tufişurile se scutură. Clădirile mai puţin rezistente pot fi afectate uşor, însă nu sunt afectate structural”.
Fără buline roşii
În 2010, municipalitatea a exersat o alarmă publică. „Datorită faptului că în zona Oradiei pericolul seismic eu unul mic, anul trecut am «jucat» o furtună cu vânt puternic, cu cantitate mare de apă şi care afectează o mare parte din Rogerius şi Centru. S-au simulat intervenţiile de urgenţă, pe strada Olimpiadei şi lângă magazinul Crişul. Am pornit doar sirenele ce sunt acţiunate cu pornire centralizată: 20 de sirene electrice – de la centrală şi patru electronice – acţionate manual. Celelalte sirene electrice nu au fost pornite”, ne-a declarat Ioan Pop. Responsabilul cu Protecţia Civilă spune însă toate sirenele din oraş sunt verificate de 2-3 ori pe an. În Oradea, avem un total de 55 de sirene pentru alarmare publică.
În schimb, nu sunt blocuri semnalizate cu buline roşii. „Cred că în ţară, doar în Bucureşti s-au însemnat blocurile cu buline roşii. De altfel, ei sunt şi destul de apropiaţi de epicentrul seismic – zona Vrancei”, ne-a spus Pop. Jurnal bihorean l-a întrebat pe responsabilul de Protecţia Civilă care sunt, totuşi, clădirile din Oradea vulnerabile la un seism mai serios: „E vorba despre Palatul Justiţiei, Hotel Parc şi Biserica cu Lună. Acestea ar fi, după Inspectoratul de Stat în Construcţii, vulnerabile la cutremure mai mari”, ne-a declarat Pop.
În schimb, în Oradea există un relativ pericol de tornadă, însă pe o zonă limitată. Un fenomen meteorologic asemănător, de tip vârtej, a putut fi observat în urmă cu câţiva ani buni, în Oradea, în timpul unei furtuni puternice.
În caz de cutremur
Deşi orădenii nu au motive foarte serioase să le fie frică de cutremure, e bine de ştiut că în cazul acestora nu există procedura adăpostirii în subsoluri. „În Oradea există o serie de adăpoaste antiaeriene sau împotriva atacurilor cu arme chimice. Însă cutremurele durează, de obicei, doar câteva zeci de secunde şi nu pot fi folosite acele adăposturi. În acel timp, oamenilor li se cere să se adăpostească sub tocul uşilor, sub mese, sub grinzile de rezistenţă ale clădirilor sau într-un colţ al încăperii”, ne-a informat Ioan Pop, de la Protecţia Civilă.
CĂLIN CORPAŞ
Marturiile japonezilor despre catastrofa
Oamenii legii pregatiti de calamitati
Citiți principiile noastre de moderare aici!