Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat ieri până pe 16 martie judecarea recursului declarat de DNA împotriva deciziei Curţii de Apel Oradea de cercetare în stare de libertate a avocatului orădean Ioan Sava, cercetat pentru trafic de influenţă.
Reamintim că pe 1 martie, procurorii DNA Oradea l-au reţinut pe avocat pentru 24 de ore dar apoi judecătorii Curţii de Apel au respins propunerea de arestare preventivă.
În Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, procurorii au arătat următoarele: „În cursul lunii februarie 2012, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, inculpatul Sava Ioan, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor şi de apărător ales al unei persoane judecate pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat (denunţător în cauză), a pretins şi primit de la denunţător, în două rânduri, suma totală de 7.000 de euro. Inculpatul a pretins şi primit banii sub pretextul că suma ar urma să fie remisă magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea, învestiţi cu judecarea cauzei privind pe denunţător, pentru ca aceştia să dispună faţă de denunţător o pedeapsă cu suspendare”.
Mită sau onorariu?
În motivarea respingerii propunerii de arestare preventivă, Curtea de Apel a arătat că procurorii DNA nu au reuşit „să facă dovada existenţei unor indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta de care este acuzat”.
Aceasta după ce apărătorii lui Sava au pledat arătând că acuzaţia DNA se bazează pe denunţul unui infractor notoriu şi, ca atare, vulnerabil la presiunile procurorilor. Dar şi că suma de 7.000 de euro ar fi, de fapt, un «onorariu de succes» în cazul în care Ioan Sava obţinea la Curtea de Apel o condamnare cu suspendare pentru denunţătorul Ionel Morar Romocşa, care fusese condamnat la patru ani şi trei luni închisoare, la nivelul Judecătoriei Oradea, pentru o serie de peste 20 de spargeri de locuinţe şi sedii de firmă.
Sentinţă îmblânzită
Cert este că pe 28 februarie, doi din completul de trei judecători ai Curţii de Apel Oradea au casat sentinţa Judecătoriei astfel că denunţătorul Romocşan a scăpat cu trei ani de închisoare cu suspendare.
Şi la fel de cert este că după ce Romocşan i-a dus avocatului Ioan Sava cei 7.000 de euro înseriaţi şi înregistraţi în prealabil de DNA, procurorii anticorupţie au găsit apoi doar o parte din aceşti bani la percheziţiile efectuate la domiciliul şi cabinetul avocatului. Iar pe de altă parte, Ioan Sava şi-a susţinut nevinovăţia dar nu s-a simţit obligat să le dezvăluie anchetatorilor la cine au ajuns restul banilor.
Înregistrare „nerelevantă”
Mai trebuie notat că procurorii DNA au înregistrat, pe 6 februarie, discuţia dintre denunţătorul Romocşa şi avocatul Ioan Sava, reţinându-se şi o referire la suma de 6.000 de euro, destinată «pentru ăia de la Curte». Ca atare, procurorii DNA au aşteptat sentinţa faţă de Romocşan şi au sperat că vor putea stabili destinaţia banilor.
Însă şi această înregistrare a fost considerată nerelevantă la judecarea propunerii de arestare preventivă, magistratul considerând că Ioan Sava „nu lasă să se înţeleagă că are influenţă asupra judecătorilor”.
Rămâne de văzut ce opinie va avea, pe 16 martie, Curtea Supremă, faţă de un caz în care judecători ai Curţii de Apel au trebuit să se prounţe într-un caz cu posibile consecinţe penale asupra propriilor colegi.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!