În respectiva discuție se vorbește, printre altele, despre „liniștirea” judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor. Conducerea Curții de Apel Oradea susține că pentru realizarea unui act de justiție independent și credibil este necesar ca relațiile dintre judecători și procurori să se bazeze pe bună-credință.
„Curtea de Apel Oradea a luat act, cu îngrijorare, de conţinutul înregistrărilor audio apărute în spaţiul public în 4 ianuarie, în care apar discuţii atribuite procurorilor DNA din cadrul Serviciului Teritorial Oradea şi care conţin afirmaţii referitoare la activitatea şi probitatea profesională a unor judecători din raza acestei curţi. Reamintim, în acest context, că pentru realizarea unui act de justiţie independent şi credibil se impune ca relaţiile dintre judecători şi procurori să fie guvernate de bună-credinţă şi să se desfăşoare cu respectarea rolului şi statutului profesional al fiecăruia şi în limitele impuse de Codul deontologic”, se arată în comunicatul Curții de Apel Oradea.
În documentul citat, Curtea de Apel Oradea își exprimă convingerea că instituţiile abilitate vor întreprinde măsurile legale necesare pentru apărarea independenţei şi reputaţiei judecătorilor, respectiv pentru apărarea independenţei justiţiei şi a sistemului judiciar în ansamblul său.
Reamintim că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a chemat, ieri, la audieri pe procurorii ale căror voci se aud în înregistrare și a început urmărirea penală in rem în cauza care se referă la conținutul înregistrării din interiorul DNA Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!