Românii care doresc să înveţe limba maghiara pot să participe la cursurile de limba, literatura şi civilizaţia maghiară, organizate de Universitatea de Vară din Debretin. Cursurile se vor desfăşura la Liceul Romano–Catolic „Szent Laszlo”.
Cursurile vor începe în luna octombrie a acestui an. La cursuri se pot înscrie persoane de toate vârstele, interesate de cultura şi limba maghiară. O oră individuală de limba maghiară este 32 de lei. Costul unui curs la care se înscriu două persoane este de 50 de lei/oră. În cazul în care se constituie grupe de minimum trei cursanţi, o oră de curs este de 15 lei/persoană (30 de ore). Informaţii suplimentare se pot obţine la secretariatul Liceului „Szent Laszlo” sau la numărul de telefon 0771.029.092 (persoană de contact Zalder Eva).
Parteneriate
„Sperăm că vom reuşi să dezvoltăm un parteneriat pe termen lung cu Universitatea din Oradea sau cu Universitatea Partium pentru a insera aceste cursuri în programa de studiu”, a spus dr. Szaffko Peter, directorul Universităţii de Vară din Debreţin.
Universitatea de Vară din Debreţin a luat fiinţă în anul 1927, cu scopul de a-i ajuta pe maghiarii din afara graniţelor Ungariei să-şi păstreze limba şi cultura. Principala activitate a fost predarea limbii maghiare, în context cultural. Timp de 50 de ani a fost singura instituţie de acest gen din Ungaria. Din 2002 s-a deschis o şcoală şi la Budapesta.
La cursurile Universităţii de Vară din Debreţin pot să se înscrie toţi cei care vor să-şi împrospăteze cultura şi limba maghiară.
Cultură şi civilizaţie
„La cursurile Universităţii de Vară au participat diplomaţi maghiari şi ataşaţi diplomatici. Unicitatea ei constă în faptul că are un curriculum al ei, precum şi materiale didactice proprii (cursurile hungaro-lingva, CD-uri, cărţi, culegeri de exerciţii de gramatică sau de exerciţii axate pe anumite domenii etc.)”, a mai precizat Szaffko Peter.
„Sute de studenţi străini care veneau în Ungaria să studieze medicina au participat la cursurile intensive, organizate de Universitatea de Vară din Debreţin. După două săptămâni de cursuri aceştia reuşeau să înveţe lucrurile esenţiale pentru a se descurca în limba maghiară. Înainte organizam cursuri doar în perioada verii. Datorită numărului mare de cereri, organizăm cursuri tot anul. În cadrul acestor cursuri, cei înscrişi învaţă, pe lângă limba maghiară, şi gastronomie, oenologie, muzică, istorie maghiară sau alte lucruri care i-ar putea ajuta să cunoască specificul acestei ţări”, a mai spus Szakko Peter.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!