„Dorim să accesăm fonduri europene pentru cursuri de dirijori. Aceste cursuri nu sunt o noutate pentru Filarmonică. Noi am organizat astfel de cursuri în urmă cu câţiva ani, dar din motive obiective le-am întrerupt. În felul acesta vom avea ocazia să descoperim tineri de valoare. Cel mai bun dirijor va fi premiat.
El va avea ocazia să dirijieze un concert cu orchestra simfonică din Oradea”, a spus Corneliu Cristea, directorul artistic al Filarmonicii de Stat dinOradea, amintind că mulţi dintre dirijorii care au participat la aceste cursuri conduc astăzi orchestre renumite.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!