La aceste cursuri au luat parte 33 de locuitori ai comunei Bratca, persoane ocupate în agricultura de subzistență. Cursurile au avut o durată de șase luni, cuprinzând pregătirea teoretică dar și practică, orele de practică desfășurându-se în pensiunile și restaurantele din zonă.
„Pe de altă parte, începând cu luna martie, 28 de întreprinzători persoane fizice autorizate, din zona Beiușului, care desfășoară activități agricole în cadrul unor scheme de finanțare PNADR, au fost beneficiarii consultanței fiscale gratuite acordate în cadrul aceluiași proiect. Astfel, consultanța oferită se referă la aspecte legate de obligațiile fiscale față de stat, înregistrările contabile ale PFA, utilizarea programelor contabile, realizarea declarațiilor fiscale și alte aspecte relevante pentru activitatea persoanelor fizice autorizate”, a precizat Dan-Gabriel Părăuan, reprezentantul Clubului Ecologic Transilvania.
Aceste activități au fost realizate în cadrul proiectului ”Oportunități de ocupare în contextul dezvoltării durabile a Munților Apuseni”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007-2013.
Servicii
Proiectul realizat de Clubul Ecologic Transilvania în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, oferă oportunități de formare profesională în meseriile de bucătar și barman-ospătar precum și de dezvoltare a competențelor legate de utilizarea computerelor pentru 240 de persoane ocupate în agricultura de subzistență din zona Munților Apuseni – județele Alba, Bihor și Cluj. Proiectul mai cuprinde o campanie de promovare a culturii antreprenoriale în mediul rural, consiliere și asistență pentru antreprenori și suport acordat autorităților locale pentru elaborarea și implementarea strategiilor integrate pentru diversificarea economiei locale.
Clubul Ecologic Transilvania este o organizație neguvernamentală înființată în 1992 având ca principal scop dezvoltarea durabilă a Munților Apuseni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!