Societatea civilă a atras atenția autorităților, reclamând, în mediul online, că această competiție ar avea loc în zone protejate, cum ar fi siteurile Natura 2000 și rezervații, inclusiv pe teritoriul județului Bihor.
Totodată, Comisia Națională de Off Road și Societatea Ghizilor și Liderilor Montani din România au sesizat Ministerul Sportului, Romsilva, Garda de Mediu și Jandarmeria asupra cursei ilegale, iar pe 16 mai Agenția Națională pentru Arii Protejate (ANANP) a solicitat Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) să îi comunice dacă a autorizat competiția. FRAS a confirmat că această competiție are loc în România, fără autorizație. „În urma răspunsului primit de la FRAS, ANANP a atenționat, în aceeași zi, marți, 16 mai 2023, Serviciile teritoriale din județele Bihor, Sălaj, Cluj și Maramureș să notifice Garda Națională de Mediu –Comisariatele județene, Jandarmeria montană să facă verificări în teren, monitorizând ceea ce se întâmplă în ariile naturale protejate”, se arată într-un comunicat ANANP, transmi G4media.ro.
A doua zi, Serviciul Teritorial Bihor din cadrul ANAP, împreună cu comisarii Gărzii de Mediu Bihor, au mers în aria specială de conservare ROSAC0322 Muntele Șes unde au descoperit că „mai multe autovehicule 4×4 și 6×6, au intrat în data de 15.05.2023 pe suprafața ariei speciale ROSAC0032 Muntele Șes prin drumul forestier de la Valea Morii care deși avea accesul interzis cu barieră poziționată pe poziția închis și blocată cu lanț, au forțat intrarea trecând pe lângă aceasta, pe suprafața fondului forestier prin pădure”. În comunicatul citat de sursa menționată se mai arată toate barierele montate pe drumul forestier de la Valea Morii „au fost forțate atât prin acces pe lângă acestea în afara drumului, cât și prin tăierea lanțurilor cu care acestea au fost asigurate pe poziția închis”. Comisarii au găsit urme de cauciucuri cu crampoane atât pe drumul forestier Valea Morii, cât și în mai multe zone din afara drumului forestier prin pădure, iar pe drumul forestier care duce la Valea Omului, s-au constatat ieșiri de pe suprafața acestuia în mai mult zone, cu vehicule 4×4. „Suprafața afectată de autovehiculele 4×4 este greu de estimat; accesul nefiind facil, nu a permis parcurgerea întregului traseu utilizat de participanții la competiție. La data deplasării în teren nu s-a realizat o notă de constatare cu comisarii Gărzii de Mediu, deoarece suprafața ce a necesitat a fi verificată a fost foarte întinsă, astfel că, la nivelul Gărzii de Mediu, prin decizia Comisarului Șef Sever Șerbănescu, s-a luat decizia să se finalizeze o notă de constatare la sediul Gărzii de Mediu pe baza pozelor și notărilor făcute în teren”, mai arată documentul. Urme ale competiției au fost descoperite și în județele Cluj, Maramureș și Sălaj, iar Poliția și Jandarmeria maramureșeană au reținut mai multe mașini în zona Drăgomirești. Autoritățile susțin că, deocamdată, nu pot evalua impactul competiției ilegale asupra ariilor naturale protejate „din cauza drumurilor impracticabile și mărimii suprafețelor parcurse, acest lucru urmând să fie făcut în perioada următoare de către instituțiile cu competențe în domeniu”.
Anul trecut, în iulie, rangerii ANAP Serviviul Teritorial Bihor au amendat mai mulți cetățeni străini, care conduceau autohehicule înmatriculate în Cehia și Slovacia, cu 25.000 de lei. Aceștia erau bănuiți că participau la un raliu ilegal, în zone protejate de pe raza județelor Bihor, Cluj și Alba. Raliul Gumbalkan Rally, Ediția Vara 2022, a avut loc în perioada 2 – 8 iulie 2022, pe teritoriile țărilor Cehia, Slovacia, Ungaria și România. Potrivit site-ului organizatorilor, participă la raliu mașini care nu sunt 4X4, a căror valoare de cumpărare nu depășește 1000 de euro. Cei la APNA au precizat atunci că participanții la raliu sunt în „căutarea senzaționalului cu orice preț, ignorând total legea, dreptul de proprietate, regulile de protejate a naturii țării pe care o vizitează și mai ales cu un total dispreț pentru acele locuri și oamenii care locuiesc acolo”.
Reacția Romsilva
„Organizatorul evenimentului SuperKarpata Trophy folosește, în mod abuziv, sigla Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, inducând în mod înșelător participanților și publicului o implicare a Romsilva în organizarea acestei competiții. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva nu este implicată în niciun fel în organizarea acestui eveniment, nu a fost informată în prealabil și nici nu a aprobat desfășurarea SuperKarpata Trophy în fondul forestier proprietatea publică a statului, pe care îl administrează”, a transmis Romsilva, printr-un comunicat de presă. Sursa citată a precizat că silvicultorii au împiedicat accesul participanților la SuperKarpata Trophy în fondul forestier și în ariile naturale protejate administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și că înainte de începerea competiției a notificat organizatorii, Muller – Hartburg Dienstleistungsgesellschaft mbH, că nu le este permisă folosirea siglei instituției și nu le este permis accesul în fondul forestier administrat de Romsilva.
Taxă de participare: 3000 de euro
Cursa off road Super Karpata Trophy a avut loc în perioada 12-21 mai 2023 și a presupus străbaterea Munților Carpați de către o coloană de aproximativ 60 de mașini off road cu echipe formate din 9 țări europene, printre care Austria, Germania, Italia, Luxemburg și Elvetia. Potrivit site-ului competiției, taxa de participare a fost de 3.000 de euro pe vehicul, pentru șofer și copilot, și alți 900 de euro de persoană, pentru alți participanți. „Acest gen de excursii prin arii protejate sunt interzise sau drastic restrânse în Austria, Elveția, Germania, atât din cauza agresivității lor asupra mediului, cât și a opoziției populației locale.
Pentru a se sustrage de la legislația națională, organizatorul a încadrat evenimentul într-unul «turistic» excluzându-l din categoria «competiție», cu toate că acest eveniment este promovat ca și competiție, cu echipe, clasament și premiere de final pe baza clasărilor”, a transmis Societatea Ghizilor și Liderilor Montani din România (SGLM).
[eadvert]
Trimite articolul
Xamenda ce porneste de la cel putin 3000 de euro / persoana si fiecare masina confiscata,… dar nu avem legiuitori cu coaie…ci doar pizde in sacou cu cravata.
De ce nu le sint retinute autovehiculele in vederea confiscării pt.bătaia de joc si jignirile aduse poporului roman,sau noi dăm dovadă de lipsă de coloană vertebrală?
Noi doar suportăm bataia de joc a acestei natii de c…at care ne exploateaza toate resursele naturale si nu numai.
-
Nu sunt legi pentru asa ceva la iei sunt de aceia vin aici unde nici amenzi nu sunt.
jegosii
au venit turistii mult promisi.
statul care nu exista. Autoritatile vad, constata, fac note de constatare, observa, stiu, se va face, urmeaza… Domnul ala Serbanescu face si altceva decat note de constatare sau nu il mai lasa ficatu’?
Deci din 12 pana in 21 mai nu a fost cine sa i opreasca si sa i amendeze si sa i dea afara in suturi ?
-
evenimentul a fost organizat de romani, nu cred ca au venit ei de capul lor neinvitati… cum ar fi fost aia sa-i inviti, dupa care “sa-i dai afara in suturi “?