Continuă războiul curselor aeriene între CJ Bihor (PSD-UDMR-ALDE) şi Primăria Oradea (PNL), pe un fond electoral întrezărit deja, cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare. După ce luni, Primăria Oradea comunicase că începând cu anul viitor vor debuta cursele aeriene Oradea – Constanţa, operate de Blue Air, iar CJ Bihor a avut o reacţie rapidă şi aproape virulentă, iată că şi directorul Aeroportului, Gheorghe Pasc, simte nevoie să intervină. Printr-un comunicat de presă succint, Pasc subliniază că viitoarele zboruri Blue Air Oradea – Constanţa vin „în urma unor negocieri iniţiate de Consiliul Judeţean cu societatea Blue Air”. Pasc afirmă că operatorul aerian Blue Air a decis să includă Oradea pe lista oraşelor transilvane dinspre care vor fi iniţiate zboruri spre Constanţa după ce „această rută a fost propusă cu câteva luni în urmă, de actuala conducere a Consiliului Judeţean Bihor”.
Şeful RA Aeroportul Oradea precizează că „în scurt timp vor fi demarate negocierile referitoare la frecvenţa, orarul, precum şi a altor detalii tehnice privind introducerea cursei Oradea – Constanţa”. Chit că deja s-a anunţat că frecvenţa va fi de un zbor pe săptămână. În final, se transmite că „Consiliul Judeţean, prin Aeroportul Oradea, îi va informa pe bihoreni cu privire la detaliile zborului Oradea – Constanţa şi retur”.
Se fură startul?
În comunicatul trimis luni de Primăria Oradea, Mihai Jurca, directorul APTOR, sublinia că zborurile Blue Air Oradea – Constanţa vin ca urmare a discuţiilor purtate de APTOR cu Asociația Litoral Delta-Dunării, după care a fost cooptat operatorul Blue Air, interesat de această rută. Nimic despre Consiliul Judeţean, în comunicatul respectiv. Aspect important – APTOR – Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune este o entitate creată la iniţiativa Primăriei Oradea, pentru promovarea turismului local, fiind, de asemenea, beneficiara taxei de 2%/cazare percepută de Primărie de la fiecare operator hotelier din Oradea, încă de la începutul anului.
În schimb, într-un comunicat de presă venit ulterior, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Zoltan Hizo sublinia că RA Aeroportul Oradea este în subordinea Consiliului Judeţean şi cerea altor entităţi juridice „publice sau private” să se abţină de la anunţuri privind cursele aeriene. „Consiliul Județean Bihor adresează rugămintea către toate entităţile juridice, publice sau private să se mențină strict în sfera lor de competență și să se abțină de la afirmații pe teme care în mod cert nu intră in atribuțiunile lor”, se arăta în comunicatul Primăriei.
Hizo mai preciza că în această perioadă, CJ Bihor poartă negocieri pentru viitoarele zboruri externe low-cost de la Oradea. Viitorul anunţ al Blue Air ar urma să vizeze cursa externă Oradea – Torino, preconizată încă din ianuarie de directorul general Blue Air, Gheroghe Răcaru şi indicată şi de Primăria Oradea, în comunicatul de luni. Deşi nu există o poziţie oficială în acest sens, dinspre Consiliul Judeţean se sugerează că Primăria Oradea ar fura startul, anunţând zboruri chiar dacă Aeroportul nu e în ograda municipalităţii, ci a administraţiei judeţene. Rămâne de văzut ce curse aeriene externe va anunţa conducerea CJ Bihor în perioada următoare.
Cine anunţă zborul Oradea – Cuca Măcăii, via Dăbuleni?
Citiți principiile noastre de moderare aici!