„Modificarea Codului penal si statuarea parlamentarului ca demnitar si nu ca funcţionar public nu înseamnă că senatorii si deputatii sunt deasupra legii sau că au o superimunitate in ceea ce priveste faptele de coruptie. Sunt afirmatii neadevarate ca DNA nu va mai putea ancheta fapte de coruptie savarsite de catre parlamentari si ca ANI nu va mai putea ancheta conflicte de interese si incompatibilitati in care s-ar afla parlamentarii!”, susţine Cupşa, care spune că există o lege în baza căreia pot fi cercetaţi parlamentarii. Este vorba despre Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. „Această lege, aflată în vigoare, instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi mentionează, încă de la primul articol, că se aplică tuturor persoanelor care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice. Cât timp acest articol a rămas în vigoare și legislația în baza căreia DNA acționează este in vigoare, este evident că și parlamentarii pot fi în continuare cercetați, trimiși în judecată și condamnați”, declară Cupşa.
Parlamentarii nu-s funcţionari
De altfel, deputatul consideră că era firesca ca preşedintele României şi parlamentarii să fie scoşi din categoria funcţionarilor publici. „Faptul că până acum președintele și parlamentarii erau asimilați funcționarilor publici reprezenta un lucru nefiresc, care nu se regăsește nicăieri în lumea democratică. Modificarea Codului penal în acest sens este una corectă. Parlamentarul nu este un funcționar public pentru că el nu este un angajat al unei instituții, ci are un statut dat de natura faptului că este ales. Parlamentarul nu are atribuții de serviciu, el exercita un mandat reprezentativ si nu unul imperativ! In exercitarea acestui mandat de parlamentar, deoarece nu actioneaza in temeiul unor atributii de serviciu, nici nu poate comite anumite fapte pe care numai un functionar public prin exercitarea atributiilor de serviciu le poate savarsi”, s-a exprimat Ioan Cupşa.
Ioan Cupșa nu a votat deloc, nici da nici nu, pentru modificările Codului Penal. Nu pentru că nu ar fi fost de acord cu ele ci din cauza grabei cu care i s-au pus aceste modificări în față. Procedura de urgență nu a fost pe placul parlamentarului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!