Concursul race pentru se află la cea de-a doua ediţie, iar în competiţie participă concurenţi din toată ţara , dar şi din: Ungaria şi Cehia. Acest concurs va începe sâmbătă dimineaţa, dar concurenţii vor ajunge la Stâna de Vale încă de vineri seara. Emfextrem organizează această competiţie împreună cu Federaţia română de moto. „Este singurul concurs de acest gen organizat legal pe teritoriul României.
Mulţi organizează competiţii de acest gen pentru câştiguri, noi organizăm pentru a promova Ţara Beiuşului”, spune Emil Potora, organizator al evenimentului. Startul se va da din faţa pârtiei şi va consta în parcurgerea unui traseu concept de organizatori cu penţi abrupte de abordat, văi dificile de trecut, porţiune pentru viteză, diferite reliefuri de trecut. La sfârşit se vor acorda cupe, diplome, participanţii se vor bucura de un foc de tabară, o distracţie în aer liber. Dorinţa organizatorilor este ca în 2-3 ani această competiţie să capete caracterul unor mondiale de enduro.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!