În 18 martie 2017 va avea loc la Kings Land Country Club prima ediție a competiției internaționale Rotary Golf Charity Cup – parte din circuitul Carpathian Golf Tour 2017. Scopul caritabil al acestui eveniment va fi axat pe educație. Participarea vizitatorilor la eveniment este gratuită.
„Anul acesta, sponsorizările strânse în cadrul Rotary Golf Charity Cup vor fi utilizate pentru achiziționarea de table magnetice (whiteboard) pentru cele 166 de clase speciale din județul Bihor, precum și pentru dotarea celor două clase ale „Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea”. Așadar, beneficiarii direcți ai acestui eveniment sunt cei 1.335 de elevi cu nevoi speciale din județul Bihor pentru care calitatea actului educațional de care beneficiază va fi mult îmbunătățit datorită dotărilor achiziționate”, transmite Rotary Club Oradea 1113.
Competiția va avea loc la terenul de golf al Kings Land Country Club situat în comuna Ineu, județul Bihor, la 15 km de municipiul Oradea și 20 km de stațiunea Băile Felix. Marele premiu al competiției este reprezentat de 2 X Green Fee oferit în urma punctajului, la finala Carpathian Golf Tour 2017 din toamnă care va avea loc în Italia, informează organizatorii.
Activităţi destinate vizitatorilor
„Deoarece ne dorim să avem alături comunitatea locală, să o facem parte la cauza noastră și să îi deschidem lumea golfului, evenimentul va găzdui și o serie de activități destinate vizitatorilor precum lecții de golf gratuite pentru toți copiii prezenți, concurs pentru copii de Mini Foot Golf, loc de joacă, degustare de vin ReWine, înscriere test drive BMW cu noul seria 5, candy bar, etc”, anunţă coordonatorul proiectului, Călin Păcurar.
Programul Rotary Golf Charity Cup:
08:00 – 08:45 – Încălzire în driving range
08:45 – 09:00 – Ședință tehnică
09:00 – Începerea competiției
11:00 – 14:00 Lecții gratuite de golf pentru copii GolfLab Academy
11:30 – 13:00 Prietenii Veseliei
14:00 – 15:00 Concurs pentru copii de Mini Foot Golf
17:00 – Premierea câștigătorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!