Cupa Presei la Pescuit Sportiv va ajunge sâmbătă la a XII-a ediţie. Concursul „de încins undiţele şi dezmorţit râmele” e organizat, anul acesta, de Asociaţia Ecologistă „Ecobiectiv”, din Oradea. Iar gazdă primitoare este proprietarul lacului privat de pescuit de agrement din Sântimreu, Eugen Guba, care pune la dispoziţia presarilor undiţari o baltă plină ochi cu peşte. Potrivit organizatorilor, „singura problemă a peştilor, indiferent cât de mulţi ar fie ei adunaţi pe metrul patrat de luciu de baltă, este că sunt acoperiţi cu apă”. Însă, încă de la prima sa ediţie, unii jurnalişti au reuşit frumoase capturi care le-au arătat chibiţilor că poveştile pescăreşti nu-s doar vorbe goale, şi că, uneori, ele au nu doar cap, ci chiar şi coadă.
Tradiţie de 12 ani
„Cupa Presei la Pescuit Sportiv”, manifestare cu vagi pretenţii de competiţie, se leagă de luna mai pentru că, de la debut şi până în prezent, fiecare ediţie a fost organizată în luna lui Florar.
Concursul a debutat în primăvara lui 2000, la Cefa, unde au avut loc şi următoarele patru ediţii. Au urmat concursuri la Husasău de Criş (2005 – 2008), Cetariu (2010), Husasău de Criş (2011 şi 2012).
La ediţia de anul trecut locul I a fost câştigat de Jurnalul Bihorean prin Octavian Popa cu 8,36 kg. de peşte prins, urmat de Szatmari Tiberiu („Informaţia de Bihor”) cu o captură totală de 3,94 kg şi de Marius Buda („Radio Transilvania”), cu 3,68 kg. Nu a concurat însă ziaristul Sorin Sotoc, cel care s-a ocupat în fiecare an de organizare.
„Cupa Presei la Pescuit Sportiv” promovează conceptul european al pescarului cu adevărat sportiv „Prinde şi eliberează!”: peştele după ce l-ai cântărit iar berea imediat ce-ai golit.
Baltă ticsită de peşte
Complexul de pescuit de agrement de la Sălard este proprietatea privată a unuia dintre sponsorii concursului. Situat la 24 de kilometri distanţă de Oradea, la periferia localităţii Sântimreu, lacul are suprafaţa de 0,58 hectare de luciu de apă şi este ideal amenajat pentru o partidă de pescuit sau doar o ieşire la iarbă verde. Este bine populat cu frumoase exemplare din speciile caras, roşioară, crap (de până la 10 kg.), somn indigen (până la 15 kg.), ştiucă, amur, crap fitofag.
Citiți principiile noastre de moderare aici!