Programul turneului a început sambătă dimineaţa cu primirea jucătorilor la restaurant, acolo unde în jurul unui ceai sau a unei cafele a avut loc socializarea participanţilor. După aceea, jucătorii au mers la locul de antrenament Driving Range unde au făcut încălzirea pentru joc. S-a dat startul competiţiei şi s-a jucat 18 cupe de golf. Competiţia a durat aproximativ nouă ore.
„La sfârşit, s-au strâns cărţile de scor, s-a facut clasamentul general pentru premierea fiecărei categorii de jucatori. Participanţii au fost din: Bucureşti, Sibiu, Cluj Napoca, Austria, dar cei mai mulţi competitori au fost din rândul membrilor- jucători care reprezintă clubul. Toţi jucătorii au fost de acelaşi nivel şi totul a fost extrem de plăcut”, spune campionul naţional al României la golf, Gabriel Toader, profesor de golf la King s Land.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!