Procesarea produselor agricole reprezintă o activitate deosebit de importantă pentru orice exploataţie care doreşte să fie profităbilă pe termen lung. În acest sens, fermierii au posibilitatea să depună proiecte de finanţare cu fonduri europene prin intermediul submăsurii 4.2 – Sprijin pentru investitii în procesarea/ marketingul produselor, din cadrul PNDR 2014-2020.
Principiile cu ajutorul cărora AFIR selecţionează proiectele pentru finanţare, Potrivit prevederilor din varianta consultativă a Ghidului Solicitantului aferent submăsurii 4.2. sunt : principiul creării lanţurilor alimentare integrate, respectiv integrarea sistemelor de colectare, procesare şi comercializare, operațiuni care vizează crearea lanțului alimentar integrat respectiv colectare, procesare, depozitare şi comercializare directă. Se vor puncta proiectele ce propun investiţii noi în toate componentele lanţului alimentar – 35 puncte. Sunt punctate şi proiectele care îşi propun investiţii în componente ce completează integral lanţul alimentar (deja deţin una sau mai multe componente, iar prin proiect îşi propun realizarea componentelor lipsă). Operaţiuni care vizează crearea lanţul alimentar integrat prin intermediul OIPA recunoşcute, respectiv colectare, procesare, depozitare şi comercializare directă – 28 p.
Principii de selecţie
Operaţiuni care vizează crearea lanţului alimentar ce integrează sistemul de colectare, procesare şi depozitare (fără comercializare directă) – 26 p. Operaţiuni care vizează crearea lanţului alimentar ce integreaza sistemul de colectare, depozitare şi condiţionare, comercializare directă – 24 p.
Principiul produsului cu înaltă valoare adăugată (ex. produsele ecologice, tradiţionale certificate de MADR, produse care participă la scheme de calitate recunoscute la nivel european, etc.) Proiecte care promovează investiţii destinate exclusiv produselor ecologice – 15 p.
Proiecte care promovează investiţii destinate produselor care participă la sisteme din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare recunoscute la nivel european – 15 p. Proiecte care promovează investiţii destinate produselor care participă la sisteme din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare recunoscute la nivel naţional şi anume: produse exclusiv tradiţionale – 13 p. Proiecte care promovează investiţii destinate produselor care participă la sisteme din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare recunoscute la nivel naţional şi anume: produse alimentare obţinute conform unei reţete consacrate româneşti – 12 p. Principiul asocierii în cadrul cooperativelor sau a grupurilor de producători. Proiecte de investiţii promovate de cooperative sau grupuri de producători – 15 p.
Principiul potenţialului agricol care vizează zonele cu potenţial determinate în baza studiului de specialitate. Proiectul vizează amplasarea unităţii într-o zonă în care este necesară o capacitate de prelucrare/ depozitare/abatorizare identificată în raport cu potenţialul existent, după cum urmează: potenţial ridicat de absorbţie a materiei prime – 20 p, potenţial mediu de absorbţie a materiei prime – 15 p şi potenţial redus de absorbţie a materiei prime – 10 p.
Pentru întrega perioadă de programare 2014 – 2020 România beneficiază de o alocare financiară totală de 9,47 miliarde de euro. De asemenea, alocarea bugetară totală a măsurilor implementate la nivelul AFIR se ridică la 4,87 miliarde de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!