Elevii au fost provocați să participe la câteva experimente interesante, dar două le-a fost pe plac și le-a stârnit curiozitatea și uimirea deopotrivă.
Mai întâi, dr. Adina Budea i-a ajutat pe cursanți să verifice cât de curate le sunt telefoanele. Gadgeturile, de care mulți copii nu se despart nici la baie, au indicat că au un grad mare de microorganisme, iar dr. Adina Budea le-a arătat cum se dezinfectează corect cu șervețele speciale.
La fel, în laborator, copiii au fost învățați să obțină săpun și, în plus, medicul le-a arătat cum se spală corect pe mâini. Pare hilar și totuși, spălatul pe mâini în mod corect și eficient are șapte pași, pe care elevii din Eminescu și Gojdu știu de acum să îi parcurgă singuri, a spus medicul de la Spitalul Pelican.
Cum se curăță telefoanele și cum te speli pe mâini?
Cursul, denumit “Stil de viață sănătos”, a început în 7 noiembrie, se va încheia în 12 decembrie, și e organizat de Centrul de Tineret “The Spot” Oradea în parteneriat cu Spitalul Pelican Oradea.
Direct de la sursă
În cele șase săptămâni, elevii din cele două clase învață pas cu pas despre echilibru și sănătate, despre atitudini și comportamente responsabile, direct de la prof. Claudia Zbârcea, trainer la Centrul de Tineret “The Spot” și de la dr. Adina Budea (medic epidemiolog) de la Spitalul Pelican Oradea.
“Tinerii se familiarizează cu noțiuni de microbiologie, bacterii și organisme, vor fi capabili să identifice grupe de bacterii, vor dezvolta o atitudine responsabilă în raport cu igiena și vor dobândi cunoștințe cu privire la conținutul vaccinurilor”, a transmis trainerul Claudia Zbârcea.
„Prin aceste experimente, copiii își dezvoltă aptitudini de mici cercetători”, a declarat pentru JB&Bihon dr. Adina Budea, care se declară bucuroasă că e trainer la un astfel de curs pentru copii.
Cât de murdare sunt telefoanele?
Elevii au fost provocați să participe la câteva experimente interesante, dar două le-a fost pe plac și le-a stârnit curiozitatea și uimirea deopotrivă.
Mai întâi, dr. Adina Budea i-a ajutat pe cursanți să verifice cât de curate le sunt telefoanele. Gadgeturile, de care mulți copii nu se despart nici la baie, au indicat că au un grad mare de microorganisme, iar dr. Adina Budea le-a arătat cum se dezinfectează corect cu șervețele speciale.
La fel, în laborator, copiii au fost învățați să obțină săpun și, în plus, medicul le-a arătat cum se spală corect pe mâini. Pare hilar și totuși, spălatul pe mâini în mod corect și eficient are șapte pași, pe care elevii din Eminescu și Gojdu știu de acum să îi parcurgă singuri, a spus medicul de la Spitalul Pelican.
Până la finele evenimentului, în 12 decembrie, copiii de la acest curs vor mai avea parte de câteva experimente cel puțin la fel de interesante, pe care le vor face cu medicul epidemiolog Adina Budea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!