Ca urmare a lipsei de precauţie, tot mai mulţi biciclişti cad victime ale accidentelor de circulaţie. Nesemnalizarea şi neasigurarea înainte de efectuarea schimbării direcţiei de mers, în special spre stânga şi la plecarea de pe loc, sunt abateri care constituie principalele cauze ale evenimentelor rutiere datorate bicicliştilor. Majoritatea accidentelor cu biciclişti se produc în mediul urban, în zona marilor intersecţii, ca urmare a neacordării de prioritate la trecerea altor autovehicule, a tranzitării pe culoarea roşie a semaforului, precum şi nerespectării semnificaţiei indicatoarelor. Folosirea bicicletei pe timpul nopţii sau în condiţii meteorologice nefavorabile, mai ales dacă nu este echipată corespunzător cu mijloace de semnalizare, reduce posibilitatea conducătorilor auto de a-i sesiza pe biciclişti. Deosebit de periculoase sunt şi conducerea bicicletei sub influenţa băuturilor alcoolice, transportul altor persoane pe bicicletă, transportarea unor bagaje voluminoase, precum şi deplasarea în grupuri a bicicliştilor.
Reguli de respectat
Pentru a prevenii implicarea în accidente rutiere şi pentru o deplasare în condiţii de siguranţă, se impune să cunoaşteţi şi să respectaţi nişte reguli. În circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie: prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie, dotată cu sistem de avertizare sonora, se interzic echiparea si folosirea sistemelor de avertizare sonora specifice autovehiculelor, echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumina de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare, echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor.
Se interzice bicicliştilor
Bicicliştii nu au voie să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordura sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie sa se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului spre stânga, să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă, să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor, să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor, să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participa la competiţii sportive organizate, să circule în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit, să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic, să circule atunci când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheaţă sau zăpadă. Conducerea bicicletelor pe drumurile publice este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi cu respectarea prevederilor legale!
Citiți principiile noastre de moderare aici!