În urma cercetărilor efectuate de polițiștii rutieri, s-a constatat că un bărbat de 60 de ani, din Batăr, conducea o mașină pe D.N. 79, pe direcția Avram Iancu – Ciumeghiu, pe un sector de drum în aliniament și ar fi efectuat, fără a se asigura, o manevră de depășire a unui tractor. Tractorul avea atașat un plug și a fost condus de un bărbat de 49 de ani, din Sintea Mare, județul Arad.
Mașina ce a vrut să facă manevra de depășire „ar fi intrat în coliziune laterală cu tractorul și cu un autotren cu semiremorcă, condus, din sens opus, de un bărbat de 41 de ani, din comuna Ip, județul Sălaj. În urma impactului, conducătorul autotrenului ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi pătruns pe sensul opus și ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă, din sens opus acestuia, de un bărbat de 36 de ani, din comuna Vâlcănești, județul Prahova, iar apoi autotrenul a părăsit carosabilul și s-a oprit în șanțul de pe partea stângă a direcției sale de deplasare”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județeană Bihor, conducătorii vehiculelor implicate au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma accidentului, bărbatul de 60 de ani, care conducea autoturismul, fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de polițiștii bihoreni, sub supravegherea unui procuror.
Citiți principiile noastre de moderare aici!