Managerii spitalelor bihorene şi-au făcut propriile calcule şi au decis diferit modalitatea prin care se vor conforma noii legi care prevede reducerea cheltuielilor pe noiembrie şi decembrie cu 15,5%.
TBC nu taie
Cel mai bine „ies” angajaţii de la Spitalul de Pneumoftiziologie Oradea, unde managerul spune că oamenii nu vor fi nici tăiaţi la salarii, nici trimişi în zile libere fără plată. Ec. Dacian Foncea a motivat că soluţia găsită pentru a ajunge la o reducere a cheltuielilor de personal de 15,5% prevăzută de lege este renunţarea la sporuri (ex: cel de calculator) , la primele de stabilitate şi la salariile de merit. Foncea a declarat că prin acest mod va reuşi să ajungă la procentul impus de lege inclusiv pe luna octombrie, aşa cum s-a cerut iniţial (pe ultimele trei luni din an).
La Spitalul de Neuropsihiatrie Oradea, managerul Gheorghe Oros a combinat mai multe variante pentru a reuşi să ajungă la reducerea de 15,5%. Astfel, dr. Oros spune că a redus prima de stabilitate, reduce programul angajaţilor TESA şi medici vor lucra cu o oră pe zi mai puţin (la ora 13:00 în loc de ora 14:00). Personalul mediu (asistentele) va lucra cu program redus, în funcţie de fiecare secţie. Asistentele îşi vor lua liber în tura de după.amiază, astfel că în loc de două asistente pe o secţie va lucra doar una, astfel că la orele de tratament vor fi prezente tot două, iar pacienţii nu vor fi afectaţi.
Dificil de redus programul de lucru va fi în ambulatoriul spitalului, unde sunt medici puţini, a spus managerul, dar când aceştia îşi vor lua liber pentru reducerea cheltuielilor, activitatea va fi suplinită de doctori din spital.
La maternitate s-a decis acordarea de zile libere, pe rând, personalului medical şi nemedical, a informat managerul Liana Antal.
Judeţeanul, cum poate
La Spitalul Judeţean care deţine şi secţii deficitare de personal, angajaţii vor lucra „gratis”. Managerul a declarat miercuri dimineaţă că a lăsat libertate şefilor de secţie să îşi aleagă modalitatea prin care reduc cheltuielile de personal, dar spune că în secţiile cu foc continuu se va recurge la modalitatea de a oferi celor ce acum lucrează obişnuit zile libere la anu , când speră că va reuşi să suplimenteze personalul din secţiile deficitare.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!