Produse vestimentare – persoanele cu vârsta între 25 şi 79 de ani şi telefoane mobile şi accesorii – tinerii sub 25 de ani. Acestea sunt opţiunile de investiţii rezultate din studiul realizat de BCR, prin „Școala de bani”.
Potrivit studiului, copiii din ziua de azi încep să economisească mai devreme, inclusiv la vârsta de patru ani, pe când părinții și bunicii făceau acest lucru după 18 ani. Cei mai mulți copii strâng în medie între 350 și 800 de lei pe an, cu care își cumpără biciclete, aparate foto sau jocuri TV, iar cei care investesc cel mai mult în educație sunt adolescenții cu vârste între 16 și 20 de ani.
„Studiu nostru arată cât de necesară este educația financiară. Nicio categorie de vârstă nu pune pe primul loc investițiile pe termen lung, cum ar fi cele în educație, sănătate, pensii, însă merită remarcat că tinerii cu vârste între 16 și 20 de ani alocă educației sumele cele mai mari. Am sesizat și o diferență în ce privește vârsta la care românii încep să pună bani deoparte: copiii și tinerii de azi o fac la vârste timpurii, chiar de la patru ani, în timp ce copiii de dinainte de 89 s-au apucat abia în timpul liceului sau al facultății. Noi credem că mai sunt multe de făcut în ceea ce privește educația financiară a românilor, care trebuie să treacă dincolo de economisire, până la controlarea bugetului personal, stabilirea unor obiective de viață realiste și asumarea unui comportament financiar calculat și corect. Prin indepedență financiară se poate construi o viață mai bună. Iar independența financiară se învață la Școala de bani”, spune Nicoleta Deliu, coordonatoarea programului „Școala de bani”.
Concluziile studiului
Copiii încep să economisească, în prezent, de la vârsta de 4 ani. Primii bani strânși de copiii între 11 și 15 ani se duc pe biciclete și patine cu rotile, apoi pe jucării, telefoane și accesorii, în ordinea preferințelor. Adolescenții – cu vârste între 16 și 20 de ani – au cheltuit primele economii cel mai mult pe telefoane și accesorii, apoi pe cadouri și studii. Tot telefoanele și accesoriile au fost prioritare pentru tinerii între 21 și 25 de ani, urmate de biciclete, patine cu rotile și vacanțe, intrate pentru prima dată în acest top. Românii între 26 și 79 de ani au declarat că și-au cheltuit primii bani economisiți pe haine și încălțăminte.
Mobilele și electrocasnicele intră în preferințele de achiziție pentru primii bani economisiți abia de la 26 de ani și urcă și mai mult în topul preferințelor odată cu vârsta.
Deși preferințele diferă de la o generație la alta, un top al investițiilor din primele economii ale românilor de orice vârstă ar arăta astfel: haine și încălțăminte; biciclete și patine cu rotile; cadouri pentru alții; călătorii; investiții în studii; telefoane și accesorii; mobila și electrocasnice; laptop/calculator; jucării; mașină/şcoala de șoferi.
BCR a lansat în perioada august-octombrie 2018 cea mai mare campanie de educație financiară din România: timp de 10 săptămâni, 1.000 de angajați oferă în 100 de sucursale bancare cursuri gratuite la Școala de bani. Românii care vor să obțină mai mult de la banii lor sunt așteptați, până pe 18 octombrie, la cursurile „Școala de bani”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!