Cristi Danilet este vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea, membru activ al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) şi candidat la alegerile din toamnă pentru Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit acestuia, aproape toate propunerile însuşite vineri de CSM pentru accelerarea soluţionării cauzelor penale îi aparţin, regăsindu-se şi pe blogul personal, la adresa cristidanilet.wordpress.com, ataşate la articolul «Justiţia americană pe lege…românească».
„Propunerile pe partea penală au fost preluate aproape integral de pe blogul meu. Am lucrat mult la ele şi mă bucur că CSM şi le-a însuşit”, admite Dănileţ.
Model american nerealist
Pe de altă parte, Dănileţ crede că nici viitoarea Lege nu va putea asigura „judecarea cauzelor de la o zi la alta”, după cum premierul Emil Boc spunea că îşi doreşte, într-un recent interviu televizat.
„Nu avem resursele pentru a se rezolva un proces de la o zi la alta, după cum domnul Boc spunea că a văzut că se procedează în justiţia americană. Totuşi, dacă se vor adopta în Parlament completările, viitoarea Lege va asigura reducerea duratei proceselor”, mai spune Dănileţ. Motivaţia sa e şi ea postată pe blogul personal, încă din 27 iulie, cu titlul „De ce nu judecăm dosarele de la o zi la alta?! Iată de ce!”
Exemple de propuneri
Solicitat să ne evidenţieze unele propuneri pentru celeritatea proceselor penale, interlocutorul nostru ne-a exemplificat: „Sunt multe amânări din cauza citaţiilor. Astfel, ar fi de dorit ca dacă ai semnat pentru citaţie să nu mai fie necesar să fii citat pentru acelaşi proces, considerându-se că ai obligaţia să îi urmăreşti cursul”. O altă propunere vizează plângerile nefondate. „Sunt mult plângeri abuzive sau chiar fictive, îndeosebi din partea deţinuţilor care vor să iasă din celulă fie şi pentru o ieşire la instanţă. Alţii depun mai multe plângeri pentru acelaşi subiect, pentru a-şi putea alege judecătorul din cei repartizaţi de calculator. Trebuie sancţionate aceste plângeri”, ne mai spune Dănileţ.
În viziunea sa, asumată şi de CSM, judecarea contestaţiei după procedura primei instanţe prelungeşte nemotivat procesul. „Ar trebui o procedură rapidă, administrându-se doar proba cu înscrisuri şi cu cel mult o cale de atac. Nu e normal ca o amendă de poliţie să fie judecată de patru judecători. Eliminarea recursului la contestaţii ar degreva mult instanţele”, consideră Dănileţ.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!