Avocatul conducătorului auto a observat că în imaginile surprinse de aparatul radar apar și alte patru mașini, pe lângă cea a șoferului sancționat. „Astfel, era imposibilă identificarea clară a clientului meu ca fiind cu certitudine conducătorul care a depășit limitele de viteză”, a explicat avocatul Gabriel Moraru, din cadrul Baroului Bihor. Judecătorii i-au dat dreptate și au anulat sancțiunea.
[eadvert]
Unul din cinci
Potrivit procesului-verbal de constatare a contravenției, în luna aprilie 2022, Porsche-ul condus de un orădean a fost surprins de radar cu 125 km/h pe o porțiune de drum unde viteza era limitată la 70 km/h. Ca urmare, conducătorul auto a primit o amendă de 1305 lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 90 de zile.
Bărbatul a contestat sancțiunea, considerând că nu avea o viteză atât de mare, dar Judecătoria Oradea i-a respins acțiunea, pe motiv că în procesul-verbal de contravenție polițistul îl identificase pe reclamant drept cel aflat la volanul mașinii surprinse cu 125 km/h.
Avocatul Gabriel Moraru, care l-a reprezentat în proces pe conducătorul auto, a observat însă un detaliu care a răsturnat decizia primei instanțe: în imaginile de pe aparatul radar apar alte patru mașini, pe lângă cea a bărbatului amendat.
”Conform derulării imaginilor există posibilitatea ca aparatul radar să fi măsurat viteza de rulare a unui alt participant la trafic, mai ales că filmează nu mai puțin de cinci autoturisme în rulare simultan. În plus, având în vedere că aparatul radar era amplasat în autospeciala de poliție (radar fix), nu de tip pistol, am arătat că era imposibilă identificarea izolată a clientului meu ca fiind cu certitudine conducătorul care a depășit limitele de viteză”, a explicat avocatul.
În replică, reprezentanții Poliției Bihor arătau că imaginile îl indică drept vinovat pe conducătorul Porsche-ului, despre care susțineau că ar fi primit o amendă la
limita minimă prevăzută de lege, deși a mai fost sancționat în trecut. ”Prin argumentele prezentate, acesta (conducătorul auto – n.n.) nu face altceva decât să încerce o eventuală sustragere de la răspunderea contravențională”, se arăta în întâmpinarea Inspectoratului Județean de Poliție.
Tribunalul Bihor: ”există un dubiu”
Procesul s-a mutat la Tribunalul Bihor, căruia conducătorul auto i-a cerut „să nu împământenească o practică periculoasă, existând riscul ca oricare dintre șoferi să fie surprinși de aparate radar în «grup», supunându-ne riscului de a fi sancționați fără certitudinea comiterii contravențiilor”.
Iar instanța de apel i-a acceptat argumentele, arătând că există dubii că șoferul amendat ar fi comis contravenția. Potrivit sentinței definitive, Tribunalul Bihor a precizat că din imaginile video nu rezultă că mașina indicată de polițiști ar circula cu o viteză mai mare decât celelalte: „Se pot vizualiza în același moment cinci autoturisme, aparatul radar nefiind focalizat pe autoturismul condus de către petent. Mai mult, la momentul în care a fost înregistrată viteza de 125 km/h, în prim planul înregistrării video apare un autoturism Volkswagen și nicidecum autoturismul condus de către petent, acesta fiind într-un plan îndepărtat.”
Drept urmare, considerând că polițiștii nu au oferit dovada „pertinentă și concludentă” a depășirii vitezei legale de către conducătorul auto, instanța de apel a decis anularea procesul-verbal de contravenție
”Așadar, instanța de control judiciar a apreciat în mod justificat că apelantul nu a fost surprins în mod individual conducând cu viteza înregistrată. Experiența de viață și în profesie, în mod concertat, conduc la soluții mature, care pot avea impact pozitiv în societatea românească”, a conchis avocatul Gabriel Moraru.
Trimite articolul
XFoarte bine. Data viitoare sa mearga cu 200, poate intalneste o basculanta sau vreun nuc in drum.
-
Mori de ciuda ca n-ai si tu Porsche. Saracii ramneti la Logan cu 90 la ora
Si atunci probabil ca domnul avocat va demonstra ca bascula mergea cu spatele sau ca nucul s-a aruncat in fata dementului.
Fara sa vedem inregistrarea video putem spune orice.
In procesul acesta nu a pierdut tara nimic!
Doamne bate-l de criminal nenorocit.
Justiție coruptă,pe filmare se observă clar că Porsche-ul circulă cu viteză diferită și mai mare decât a celorlalte mașini.Iar din moment ce radarul a masurat viteza,nu există niciun dubiu că Porsche-le ar fi fost sancționat incorect.Speculez,pe logica avocatului,pt. că(sic!) chipurile nu se poate evidenția care mașină a fost măsurată de radar,eventual “distinsul ghiolban posesor de Porsche”,circula cu viteză și mai mare de 125 km/h!
-
.. decât a
“celorlaltor”mașini…Tavi dragă