„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu intenţionează să solicite Comisiei Europene modificarea domeniului geografic de aplicare a autorizaţiei porumbului MON 810, în baza prevederilor art. 26c (1) din Directiva (UE) 2015/412 a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2001/18/CE în ceea ce priveşte posibilitatea statelor membre de a restricţiona sau de a interzice cultivarea organismelor modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor”se arata în documentul remis în acest sens.
În România, în anul 2015, s-au cultivat 2,5 ha porumb modificat genetic MON 810 la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni. Până în prezent, producţia de porumb MON810 realizată, de altfel, singura specie autorizată pentru cultivare în scop comercial în UE, a fost destinată consumului furajer.
Conform Centrului de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic, România este o ţară în care culturile de porumb au devenit o tradiţie, deţinând un patrimoniu genetic valoros de varietăţi tradiţionale de porumb.
Citiți principiile noastre de moderare aici!