Dacă joi, numărul vitezomanilor prinşi scăzuse, vineri, jumătate din amenzi au fost date şoferilor prinşi că au apăsat prea tare pedala de acceleraţie. Astfel, 159 de amenzi au fost date şoferilor care au circulat cu viteză prea mare, numărul total al sancţiunilor de vineri fiind de 426. Alte 80 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă.
Tot vineri, 18 pietoni au fost şi ei amendaţi pentru că au fost surprinşi traversând neregulamentar şi şase biciclişti tot pentru încălcarea regulilor de circulaţie.
Cu viteză de patru ori mai mare
Un tânăr din Satu Mare s-a întrecut cu maşina pe DN19, la noi, în judeţ. Vineri dimineaţă la ora 9:34, tânărul (28 ani) circula cu o maşină la Diosig cu viteza de 110 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 30 km/h.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!