Conferinţa a fost deschisă de viceprimarul Biro Rozalia, cu precizarea că „o comunitate îşi poate clădi un viitor frumos, numai în măsura în care îşi cunoaşte, respectă şi valorifică propriile valori”.
Totodată, Ioan Ciorba, consilier în cadrul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) Oradea a susţinut patru prezentări referitoare la proiectele demarate în Cetatea Oradea.
La eveniment au fost invitate persoane din mediul universitar, operatori economici care lucrează în domeniul turismului, dar şi reprezentanţii unor firme de construcţii.
Idei de promovare
Aceştia s-au arătat interesaţi de obiectivul conferinţei, venind în sprijinul organizatorilor cu mai multe idei şi propuneri. Dintre acestea, Biroul de Presă al Primăriei a transmis următoarele.
– Muzeul care va fi amenajat în Cetatea Oradea, să fie deopotrivă un muzeu al Cetăţii Oradea, dar şi al oraşului Oradea, expunând astfel obiecte de importanţă istorică atât pentru cetate, cât şi pentru oraş;
– Chiar dacă lucrările de reabilitarea a Cetăţii Oradea continuă, să se organizeze intinerarii pentru turişti, sub supraveghere şi cu ghid de specialitate;
– În cadrul muzeului care va fi amenajat în cetate să fie expuse şi copii după sarcofagul şi coroana imperială a lui Sigismund de Luxemburg;
– Valorificarea descoperirilor mai importante prin protejarea acestora cu ecrane de sticlă, care să permită turistului să vadă vestigiile în starea în care au fost descoperite.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!