Marți, 31 octombrie, la ora 8:47, polițiștii Biroului Rutier de la Poliția Marghita au fost sesizați de colegii de la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, după recepţionarea unui apel la 112 că, pe D.N. 19, un autotractor a intrat în șanțul din partea dreaptă a carosabilului, pe direcția Valea lui Mihai – Săcueni. La faţa locului, poliţiştii l-au găsit pe sârb (58 de ani), din Serbia. Acesta este bănuit de polițiștii rutieri că, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă pe D.N.19, între Cherechiu și Săcueni, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit şoseaua, intrând în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.
În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 58 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În plus, poliţiştii au descoperit că străinul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, tot pentru conducere sub influența alcoolului. Drept urmare, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. El e acum cercetat penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!