O altă problemă e cea a celor câteva sute de parcări cu caracter temporar – de maximum două ore – din zona centrală a Oradiei. Numărul şi locaţia acestora au fost stabilite în cursul anului trecut prin dispoziţia primarului, pe aceste locuri nemaifiind valabile abonamentele anuale.
Nemulţumit că prin această măsură funcţionarii Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean sunt puşi într-o situaţie ingrată, Ghilea a cerut primarului să reanalizeze această măsură. „Nu e normal ca o persoană care şi-a achitat un abonament de parcare pe un an de zile să se trezească la mijlocul anului că nu mai poate parca unde vrea”, arată prefectul. Desigur, aceasta fiind o problemă de oportunitate pe care Prefectura e greu să o atace, juriştii acestei instituţii i-au găsit primarului o altă „hibă”, de natură procedurală: primarul a creat acele parcări semnalizate cu culoarea galbenă prin dispoziţii, fără a cere votul Consiliului Local – aspect considerat problematic de către Prefectură.
Primarul acuză
Bolojan i-a răspuns lui Ghilea printr-o manieră acidă, acuzându-l pe prefect că se gândeşte la binele funcţionarilor din Prefectură, în loc să se gândească la cetăţeanul de rând, cu treabă în Centru.
În ceea ce priveşte modalitatea prin care au fost stabilite aceste locuri de parcare, Bolojan spune că, din moment ce locurile nu au fost stabilite toate în acelaşi timp, ci gradual, câteva zeci de locuri o dată, era derizoriu ca toate aceste locuri de parcare să devină de fiecare dată subiect ale unor Hotărâri de Consiliului Local (HCL).
„Sunt totuşi 670 de locuri de parcare stabilite aşa. Există un regulament al parcărilor care nu se schimbă prin dispoziţia primarului, ci doar prin HCL. Nu înţeleg de ce domnul primar bagatelizează problema”, a fost răspunsul lui Ghilea la reacţia primarului.
Rămâne de văzut dacă şi parcările Oradiei vor ajunge tot pe mâna Justiţiei…
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!