A fost cea de-a patra ediţie a Galei Extravagance care a adus în atenţia publicului patru colecţii ale unor tineri designeri din Oradea. Printre aceştia şi Szusana Buna. Ea a prezentat colecţia Origami. Suzana a absolvit în acest an secţia de design vestimentar a Facultăţii de Arte Visuale Oradea. „Origami Fashion Files” este o colecţie la baza căreia stă un zeu suprem numit Origami, care s-a născut în Japonia, templul său fiind hârtia, iar cimitirul, împachetarea ei. „Arta Origami a pătruns în viaţa mea pe când eram copil, începând cu o vârstă foarte fragedă, când fiecare am confecţionat din hârtie o bărcuţă, un avion, coif, pahar sau ornament de Crăciun, chiar dacă, preşcolari ori şcolari mici fiind, nu ştiam că acele lucruri au legătură cu arta Origami. Dorind să-mi extind trăirile copilăriei într-o modalitate artistică, am apelat la această artă mirifică.
Dacă tot mi s-a dat ocazia să realizez o operă de artă în variantă textilă, am decis să înclin balanţa stilului în favoarea mea, prin crearea unor ţinute excentrice şi grafice, care să mă reprezinte, care să exprime în totalitate viaţa mea, de când eram copil şi până astăzi, când am ajuns să-mi îndeplinesc cel mai mare vis al copilăriei“, a declarat designerul la lansarea colecţiei.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!