Din această săptămână, poliţiştii şi reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, de la Registrul Auto Român, Secţia Drumuri Naţionale Oradea, şi de la Autoritatea Rutieră Română Bihor demarează programul „Vara 2009”. Acesta se va derula până în 15 septembrie şi va cuprinde mai multe acţiuni în Bihor, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi a consecinţelor tragice pe care acestea le pot produce.
Se lasă cu amenzi
Poliţiştii vor sancţiona şoferii autovehiculelor cu masa mai mare decât masa maximă autorizată de 7,5 tone. Aceştia trebuie să circule restricţionat pe DN1 (pe tronsonul dintre intrarea/ieşirea din Oradea până la intrarea/ieşirea din Cluj), în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 6:00 – 22:00. Excepţie fac vehiculele prevăzute de lege, orice abatere fiind sancţionată cu amendă de 2.000 lei.
Până în 26 iulie, poliţiştii vor controla şi circulaţia pe drumurile publice a maşinilor care transportă călători. Această acţiune face parte din Campania Preventivă „Bus” şi este organizată de TISPOL (organizaţia europeană a poliţiilor rutiere) pe tot continentul.
Şi şoferii care conduc pe drumurile naţionale fără să achite taxa de drum (rovigneta) vor fi sancţionaţi de poliţişti, la fel ca şi persoanele care se ocupă cu transporturi ilicite de mărfuri.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!