„Șansele sunt 50/50 să se vadă și în seara aceasta. Dacă cerul este senin sunt șanse să o vedem iar din toată partea de Vest și Nord-Vest a României. Condițiile sunt fix ca și cele de aseară deci da sunt șase să apară iar după orele 18:40-19:00, Până spre orele 23:00-23:30. Cele mai bune locuri sunt cele cu lumină foarte puțină, dealurile din zona Paleu, Ciuperca și Observatorul de la Betfia”, a declarat pentru Bihon.ro, Robert C. Popa, administratorul paginii Meteo Tulca Bihor.
Cei interesați să observe acest fenomen spectaculos trebuie să aleagă locuri ferite de luminile intense ale orașului. În jurul Oradiei acestea ar putea fi dealurile de la Paleu, dealul Ciuperca, în oraș, sau observatorul din Betfia.
De ce roșie și nu verde?
„Pentru că verdele este produs când vântul solar penetrează adânc atmosfera (100 km altitudine) și excită atomii de oxigen de acolo. Asta se întâmplă mai aproape de poli, unde câmpul magnetic e mai slab.
La latitudinile României, câmpul magnetic este puternic și, dacă vântul solar reușește să penetreze “scutul” magnetic de protecție și atmosfera, o face doar la altitudini mai mari (250 de km), acolo unde oxigenul este mai rarefiat și unde acesta, dezexcitat, generează culoarea roșie. Concluzia? Foarte probabil, chiar a fost aurora boreală!”, a scris renumitul fizician Cristian Presură pe pagina sa de facebook.
De ce s-a văzut aurora boreală în Bihor. Primele explicații ale experților
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!