„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 256 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 111.310 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 24 de permise de conducere” se arată într-un comunicat al IPJ Bihor.
A provocat un accident fără victime și a fugit
Incidentul a avut loc joi, 28 iulie, la ora 18.30, polițiștii din Săcueni au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin numărul de urgență 112 că, în sensul giratoriu de pe centura localității bihorene Săcueni, un autoturism a acroșat indicatoarele rutiere și a plecat de la fața locului.
[eadvert]
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului și, în jurul orei 19.14, pe strada Irinyi Janos din Săcueni, au identificat persoana implicată în evenimentul rutier, ca fiind un bărbat de 33 de ani, din localitate.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din Săcueni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime.
Trimite articolul
Xpai numai daca fac verificări pe centru pe clujului aradului rogerius nufărul gasesc tot cate doi sau doua drogate la volan!