Câteva zeci de bihoreni, reprezentanţi ai peste 300 de composesorate, asociaţii, „Comune Politice” şi alte forme asociative de proprietari reînfiinţate în ultimii zece ani, în Bihor, au venit, marţi, 14 septembrie 2010 la Prefectura să-şi spună păsurile. Oamenii sunt nemulţumiţi că deşi legea le dă dreptate în ceea ce priveşte retrocedarea padurilor, sunt purtaţi pe drumuri, prin judecată, de ani de zile, în loc să fie puşi în posesie.
„Asociaţia noastră numără 298 de membri. Avem în instanţă zeci de procese, dar suntem tot amânaţi”, a declarat Alexandru Cipleu, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Proprietarilor de Păduri, Păşuni şi Terenuri Agricole. La Adunarea generală a asociaţiei au fost invitaţi să participe prefectul judeţului, specialişti în domeniul juridic din cadrul Prefecturii precum şi reprezentanţi ai unor instituţii deconcentrate (APIA, ITRSV, Direcţia Silvică, Direcţia Agricolă, OCPI).
De 90 de ani
Proprietarii de păduri se luptă să obţină ceea ce au primit prin lege în urmă cu circa 90 de ani, în 1921. Prin Reforma agrară din 1921 s-au luat pădurile şi păşunile de la episcopiile greco-catolice şi s-au dat formelor asociative din cadrul comunelor. „Oamenii au plătit la momentul respectiv masa lemnoasă de pe terenurile cu care au fost împroprietăriţi în funcţie de vârsta arborilor”, a precizat Vasile Berdian, vicepreşedintele asociaţiei.
În prezent, proprietarii de păduri se luptă cu reprezentanţii administraţiilor locale pentru a fi puşi în posesie cu terenurile care le aparţin. „Consiliul Superior al Magistratturii a emis o decizie prin care se spune că păşunile şi pădurile nu s-au dat în 1921 la primării ci la formele asociative. Comuniştii au naţionalizat fără acte. «Democraţia» de azi vrea să le naţionalizeze cu acte”, este de părere Vasile Berdian. Oamenii prezenţi în Sala mare a Prefecturii îl aşteptau pe prefect, care le-a promis că vine la ora 11:00, în caz că nu va fi ocupat şi va trimite pe altcineva.
Membrii asociaţiei promit însă că nu se vor lăsa şi vor lupta pentru drepturile lor. „Ne vom judeca până vor fi frunze şi lemne în pădure”, conchide Vasile Berdian.
DAN BIRTA
dan.birta@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!