Doctorii de la Spitalul Judeţean Oradea, implicaţi în procedurile de prelevare/transplant de organe şi-au îndreptat gândurile la cumpăna dintre ani către familiile îndoliate care în ultimii trei ani au dat dovadă de iubire supremă faţă de semenii lor necunoscuţi, cărora le-au dăruit viaţă.
Medic cu har
Medicii în discuţie, care au dovedit la rândul lor o preocupare umană intensă faţă de salvarea de vieţi omeneşti se înclină în faţa zecilor de bihoreni care au acceptat donarea de organe de la rudele lor aflate în moarte cerebrală.
“Noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic”, transmite dr. Carmen Pantiş, managerul Spitalului Judeţean, care are marele merit de a ridica judeţul Bihor pe primul loc în ţară la numărul de vieţi salvate. Harul managerului este recunoscut nu doar în ţară ci şi peste hotare. În decembrie 2010, la conferinţa de specialitate de la Viena, bihorenii au fost omagiaţi pentru dăruirea de viaţă, iar managerul a primit, în numele bolnavilor salvaţi recunoştinţa experţilor din ţară şi a celor din Europa.
Omagiu lor!
Familiile celor 18 bihoreni de la care au fost prelevate anul trecut organe care au salvat vieţile altor zeci de români, sunt acum omagiate de dr. Pantiş şi colegii ei de la Spitalul Judeţean. “Ţinem să transmitem un profund omagiu pentru mamele, soţii, soţiile, fiicele şi fiii bihorenilor care au spus DA pentru donarea de organe, care au facut cel mai generos gest pe care o fiinţa umană îl poate face pentru alta complet necunoscută. Ne înclinăm în faţa lor pentru că au răspuns pozitiv şi necondiţionat şi încrezători că fac un bine incomensurabil celor care, disperaţi stau pe lista de aşteptare, tresar la fiecare sunet al telefonului şi aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă miracolul”.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!