Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a publicat noile tarife ale biletelor de tratament în bazele proprii pe anul 2021. Acestea sunt puțin mai scumpe decât anul trecut, cu indicele de inflație, 2,6%.
[eadvert]
Astfel, dacă anul trecut un bilet de tratament la o bază de tratament apaținând de CNPP costa 1.792,6 lei la un hotel de două stele, în acest an, prețul a urcat la 1.840,96 de lei. La un hotel de trei stele, un sejur costa anul trecut 1.879 de lei, iar anul acesta biletul este mai scump cu 50 de lei.
CNPP dispune în prezent de 17 baze de tratament proprii: din care nouă de trei stele și opt de două stele în următoarele stațiuni: Băile 1 Mai, Amara, Bala, Bizușa, Buziaș, Covasna, Geoagiu Băi, Lacu Sărat, Moneasa, Nicolina, Olănești, Pucioasa și Sărata Monteoru.
Cât se plătește pentru un bilet de tratament
Beneficiari ai biletelor de tratament prin CNPP sunt pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, precum și beneficiari ai unor legi speciale cu caracter reparatoriu și beneficiari de bilete de tratament acordate gratuit aflați în evidența Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.
Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar tratamentul balnear este de 12 zile. Biletele de tratament se acordă individual. În cursul unui an calendaristic o persoană poate beneficia de un singur bilet de tratament.
Pensionarii sistemului public de pensii vor plăti pentru un bilet de tratament jumătate din cuantumul pensiei lunii anterioare celei în care se utilizează biletul de tratament.
Asigurații sistemului public de pensii care au veniturile salariale lunare brute mai mici decât salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021 vor plăti jumătate din cuantumul sejurului de tratament.
În cazul asiguraților care au venitul lunar brut mai mare decât salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021 se va plăti biletul de tratament integral.
Șomerii vor plăti jumătate din cuantumul indemnizației de șomaj pentru un bilet de tratament.
În cazul persoanelor care au depus la Fisc declarația fiscală în baza căreia se realizează veniturile care reprezintă baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, acestea vor plăti jumătate din sejurul biletului de tratament dacă în luna anterioară eliberării biletului au realizat un venit brut mai mic decât salariul mediu brut pe economie.
Personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ va plăti 50% din cuantumul sejurului unui bilet de tratament.
Salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021 este de 5.380 de lei.
A sosit prima serie de bilete de tratament. Bilete disponibile inclusiv pentru Geoagiu Băi
Trimite articolul
XPentru asa pachet generos, ma pensionez anticipat si eu.