Campania, iniţiată în anul 2002, este un program anual, cu derulare continuă, dar care are ca punct de vârf intervalul martie – aprilie. Scopul acestui demers este acela de a sensibiliza opinia publică în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de existenţă şi sănătate din toată ţară.
Spectacolul Teatrului Regina Maria care va participa la aceast program este „CANCUN”, de Jordi Galceran, regia artistică Theordor Cristian Popescu, care se va juca joi, 24 martie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Suma provenită din vânzarea de bilete va fi redirecţionată către Fondul de solidaritate Teatrală.
“Cancun” e povestea a ceea se întâmplă când vacanța de vis devine viața pe care ai fi putut s-o trăiești. Formarea unui cuplu, fericirea și împlinirea personală stau adesea în cele mai mici decizii pe care le-ai luat la un moment dat.
Prieteni de-o viață, Reme, Vicente, Laura și Pablo (două cupluri căsătorite de mai bine de 20 de ani) decid să-și petreacă vacanța de vară în frumoasa stațiune Cancun din Mexic. Într-o noapte, după câteva pahare în plus și discuții interminabile, Reme le mărturisește prietenilor săi că viețile lor ar fi putut fi altfel… cu totul altfel! În dimineața următoare totul e diferit – reperele din viața lui Reme se schimbă.
Un spectacol intrigant, care îmbină elemente de thriller psihologic, cu nuanţe de comic, în care totul se derulează într-un ritm cu totul neaşteptat, chiar straniu. Timpul, spaţiul, personajele, toate sunt construite în aşa fel încât reuşesc să se joace cu mintea noastră. Realitatea se volatizează şi, subtil, suntem introduşi într-o lume posibilă: perspectiva a ceea ce ar fi fost dacă lucrurile ar fi decurs altfel între cele două cupluri.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.
Citiți principiile noastre de moderare aici!