Zeci de localități din județul Bihor sunt, și acum, fără canalizare. Alte zeci, mai puține ce-i drept, nu au nici măcar rețea de apă. Jurnal bihorean a încercat să afle dacă există o instituție care să aibă o imagine exactă a localităților care nu au utilități.
[eadvert]
Consiliul Județean Bihor ne-a trimis la Prefectură, spunând că ei nu au o astfel de situație. Prefectura Bihor nu are nici ea, Ministerul Dezvoltării fiind instituția care ar trebui să știe mai bine care e situația. Ministerul ne-a transmis un tabel, însă informațiile nu coincid cu cele din teren. Potrivit datelor oficiale, aproximativ jumătate din localitățile județului sunt fără canalizare, iar aproximativ un sfert ar fi fără rețele de apă.
Am încercat să ne facem o imagine mai clară a situației, solicitând datele direct primăriilor. Din păcate, mai puțin de jumătate au răspuns întrebărilor transmise de Jurnal bihorean.
Există localități unde lucrările la rețele de utilități au început în urmă cu zece ani, însă nici acum nu sunt finalizate. Altele au rețele îngropate, rămase nefolosite, stații de epurare care nu funcționează, oameni care își cară apa de la zeci de kilometri sau care lasă canalizarea direct în pământ sau în rigolele de pe marginea drumului.
Săteni care sunt nevoiți să își cumpere apă îmbuteliată, pentru că cea din fântâni nu este potabilă, iar acolo unde apa poate fi consumată, vara fântânile seacă.
Întrebați care sunt motivele pentru care nu au reușit să introducă rețelele în satele din Bihor, primarii au aproape toți aceleași răspunsuri: „lipsa fondurilor” sau „probleme cu constructorul”.
Satul de vacanță Ginta, fără apă și canalizare
Mare parte din cei 1.200 de locuitori din comuna Căpâlna trăiesc, și acum, fără rețea de apă potabilă și fără canalizare. Ginta e un fel de perla coroanei pentru comună – un sat de vacanță a cărui principală atracție e un mic baraj și care a devenit atractiv pentru oamenii cu bani, interesați să dețină case de vacanță.
Din loc în loc, în Ginta se văd conducte negre pe marginea șanțurilor, cu capete desfundate, care ies dintre buruieni și atârnă pe marginea drumului.
Localnicii ne spun că sunt rețelele de apă din sat. Lucrările au început cu mulți ani în urmă, sunt încă neterminate, iar rețelele noi nouțe au fost invadate de bălării.
„Nu avem nici apă, nici canalizare în toată comuna. Se lucrează la ele de ani de zile”, ne spune Maria Comănescu.
Femeia are apă curentă, dar strict datorită efortului propriu. Acum mai bine de 10 ani, soțul ei a făcut o fosă septică în grădină și a tras apă în casă.
„În fântână este un hidrofor, cu care aducem apa în casă. Însă apa din fântâni nu este bună de băut. De băut, bem apă minerală. Nu avem nimic în satul ăsta”, zice resemnată femeia.
Apa din fântână este filtrată, să nu îi strice mașina de spălat. Instalația de filtrare doar lungește puțin durata de viață a aparatelor electrocasnice, că de stricat toate se strică mai repede decât ar trebui.
„Pentru WC eu am fosă septică, de 2 metri lățime, pe 2 metri înălțime, însă majoritatea nu au și lasă apa uzată afară în rigole, pe stradă. Pentru fosa septică folosesc niște tablete, să pot să curăț apa și să îi dau drumul în grădină. Eu pun o tabletă la 3-4 săptămâni, deși instrucțiunile de pe cutie spun că ar trebui puse mai des. Nu am cum, sunt scumpe”, ne-a povestit Maria.
„Locuim într-un sat de vacanță, uitați-vă pe Facebook să vedeți de frumos e!”, a adăugat ea, cu sarcasm.
„Și eu am o pompă cu care tragem apa din fântână. Însă apa nu e potabilă, este de la vale și toate mizeriile ajung acolo. Toaleta este cu bazin, am în spatele casei groapă septică. Trebuie întreținută, dar nu avem ce face. Apa de băut și pentru gătit o cumpărăm. Inclusiv animalelor le dau apă îmbuteliată. Mai bine cheltui pe apă, decât pe medicamente”, ne mărturisește vecina Mariei, Anamaria Bumber.
Ea a socotit că are nevoie de 60 de litri de apă îmbuteliată săptămânal, pentru consum.
„Facem vânzare la magazinul din sat”, glumesc amar cele două femei.
„În satul ăsta uitat de lume nu fac nimic. Își umplu buzunarele și …la revedere. Lumea se descurcă rău”, ne spune cu amărăciune un alt sătean.
Fântâni secate….sau cu apă nepotabilă
Câteva străzi mai jos, după biserică, de-a lungul râului Prisaca, oamenii își strâng apă de ploaie în butoaiele aliniate la poartă. Câteva recipiente sunt uscate, iar apa care a mai rămas e veche și stătută, semn că nu a plouat în ultima vreme.
„Noi aducem apa cu bidonul, din Oradea”, ne-a spus un cuplu care și-a cumpărat de curând o casă în zonă.
„Problema este că pe strada aia seacă fântânile și oamenii nu mai au apă deloc”, ne-a explicat Maria Comănescu.
În comună sunt 1335 de gospodării, potrivit Primăriei Căpâlna.
În urma unei solicitări, edilii ne-au comunicat că ar exista o rețea funcțională de apă, cu o lungime de 6,7 km, în satul Săldăbagiu Mic.
În 2017 au început lucrările de introducere a rețelei de apă, în lungime de 24 de kilometri, în Căpâlna, Rohani și Ginta. Lucrarea este finanțată cu bani din PNDL, valoare lucrărilor fiind de 3,5 milioane de lei. Constructor este Imperial Proconstruct SRL.
O a doua lucrare, de introducere a apei în Suplacu de Tinca, a început în 2019. Ar urma să fie construită o rețea cu o lungime de 7 km, tot prin PNDL, în valoare de 3,1 milioane de lei. Constructor este Dumexim.
Ambele sunt în curs de execuție.
„Avem un constructor foarte neserios. Rețeaua de apă este în mare finalizată, avem foraj, dar nici anul ăsta nu am făcut aproape nimic. Anul trecut am decontat o factură. Am făcut demersuri în instanță, să îl obligăm să lucreze. Dacă reziliem contractul pierdem finanțarea. Tot ne chinuim cu el. Și acum am zis că îi mai trimitem ceva notificare, nici măcar nu răspunde la telefon. Și alți colegi primari care au lucrări cu el au trecut prin aceeași situație”, ne-a declarat edilul Gheorghe Vid, când l-am chestionat despre stadiul lucrărilor.
Primăria susține că în prezent au 190 de branșamente la apă.
Despre canalizare, nu există și nici nu va fi.
„Pentru introducerea rețelelor de canalizare și gaze, dat fiind numărul mic de locuitori, sub 2.000, nu suntem eligibili pentru accesarea de fonduri europene și naționale, iar veniturile proprii fiind mici nu putem accesa astfel de lucrări”, ne-a transmis primarul Vid, prin email.
El a precizat că „din punct de vedere economic nu este sustenabilă (n.red. rețeaua de canalizare), dat fiind numărul mic de locuitori”.
Biharia are canalizare, dar nu chiar
O situație absurdă am găsit și la Biharia, unde nici acum nu există canalizare. Adică există, e băgată în pământ, dar nu poate fi folosită încă.
„Avem, dar nu funcționează”, ne-a declarat primarul Szilagyi Zoltan.
Rețeaua de canalizare este în construcție din anul 2015, prin PNDL 1, constructor fiind Dumexim. La preluarea mandatului, primarul spune că era finalizată 30%.
„Stația de epurare este gata, 100% funcțională. Acum așteptăm două SF- uri la stația de pompare și pe urmă putem să dăm drumul și să începem branșarea”, a precizat edilul.
El ne-a spus că speră să se dea drumul la canalizare anul acesta, adică la opt ani de la demararea lucrărilor.
Biharia are 1.722 de gospodării, iar la apă sunt racordate 90% dintre gospodării, potrivit primăriei.
Sâmbăta: „Apa e aur pe timp de vară”
La Sâmbăta, o situație asemănătoare. Rețeaua de canalizare există, e aproape gata, însă constructorul a întârziat foarte mult finalizarea lucrărilor.
„S-a băgat în pământ de ani de zile, dar nu s-a dat în folosință nimic. Stația de epurare e undeva în câmp, probabil din lipsă de fonduri nu au mai continuat lucrările. Cel puțin apa dacă ar lega-o la rețea. Apa e aur pe timp de vară, când fântânile seacă”, ne-a spus un localnic.
„Apă luăm tot din fântâni. Câțiva au hidrofor, dar majoritatea sunt pe găleată. Toaletele sunt în fundul curții. Sunt care au fose septice, dar puțini. Este păcat, pentru că s-au investit niște bani când s-au făcut rețelele”, a povestit bihoreanul.
Rețeaua de apă din comună este construită de Imperial Proconstruct, conform contractului încheiat 2014, în valoare de 5.959.958 lei.
Rețeaua de canalizare este construită de Dumexim, conform contractului din 2016, în valoare de 11.958.675 de lei. Comuna are nevoie de 18 km de rețea canalizare și 17 de apă. În total, Sâmbătă are 770 de gospodării.
Primar: „Dacă nu terminăm până în noiembrie, pierdem finanțarea”
„Noi încă nu avem apă, o să luăm de la Dobrești, doar că ei nu sunt încă acreditați. Rețeaua noastră trebuia sa fie gata de foarte mult timp, de șapte ani este lucrarea în derulare. I-am amenințat (n.red. pe constructori), le-am cerut grafic de lucrări. Dacă nu terminăm până în noiembrie, pierdem finanțarea”, a subliniat primarul Mariana Laza.
Primarul spune că ar mai fi de lucru maxim trei săptămâni, pentru a putea fi pusă în funcțiune.
„Când au venit cu drumul național au spart conducta și trebuie să remedieze acolo unde e defect. În toate cele șase sate este pusă coloana”, spune edilul. Ea ne-a declarat că prin finanțarea din PNDL este „acoperită toată comuna, mai puțin ce nu a fost cuprins în proiect”, restul lucrărilor urmează să fie realizate cu bani prin Anghel Saligny.
Cu buda-n curte (2). 13 kilometri de canalizare, în construcție de 13 ani
Cu buda-n curte (3). Mii de bihoreni se descurcă cum pot cu apă din fântână și toaleta afară
Trimite articolul
XVeniți in Santandrei pe strada Lanului fără apa fără canalizare la doi pași de Oradea bătaie de joc taxe ca-n Oradea și un primar mincinos.
-
si strada exista de prin 2010 …
Ce ziceti de canalizarea din Saldabagiu de Munte ,in aparenta terminata dar nepusa in functiune de cca. 5 ani?!
In zona unde serveste CAO te costa in jur de 7000 lei racordarea la apa si canalizare.
7000 lei. Cu conductele principale trecand prin fata casei, la 2 metri de limita de proprietate.
Mai mult de jumatate din suma aceasta o reprezinta avize si foi, birocratie.
Sa va mai spun ca dureaza jumatate de ani (in cel mai bun caz) tot procesul?
ce mandri pozeaza primarii la realizarile pe care le au….
parca ar fi fotomodele….
dar incompetenta nu se vede pe cardul de salariu…are balta peste
ca pe vremea odiosului…vremea trece ,leafa curge ,noi cu drag…ne facem ca muncim
De acolo din buda-n curte sta sandu2100 si posteaza pe telefon chestii de partid, de dezvoltare.
Apateu la 10 KM de oradea ( COMUNA NOJORID!) nici azi nu are APA si CANALIZARE sau Transport in comun ca si cursa regulata !!
Si nici nu va avea nici in urmatorii 10 ani, la cat de nepasatori si delasatori sunt oamenii.
Primar PNL apoi Primar (BABA) PSD, acelasi primar (BABA) trecut si el mai apoi la PNL, tot o apa si-un pamant.
Rusine sa va fie!
Va rog sa faceți o ancheta calumea, cu toate unitățile administrative din județ! Câte au apă, canalizare, gaz, asfalt, este inadmisibil sa nu ai apă , imediat în 2024! Făcută publică toată lista, ca să ii vadă tot județul pe edilii “care nu au fost în stare sa facă absolut nimic”, în ultimii 35 de ani, pentru comunitățile lor. Sa avem un tablou la nivelul întregului județ, cum stam in procente, cu acoperirea la utilitățile de baza și asta ar trebui sa știe inclusiv prefectura… Nu se poate asa ceva!
-
iar salariul primarilor ar trebuidat dupa realizari/implicare.
…..nu săriți așa departe ! Este suficient să ,, aruncăm ,, o privire muuult mai aproape…adică zona ,,metropolitană,, Oradea și doar după aceea să mergem mai departe ! Dacă sunteți curioși de bălării și buruieni de 2 metri prin locurile unde se află așa zisele stații de canalizare dați o fugă prin zona metropooolitană !
Și comune ca și Nojorid ,fără apa altele fără canalizare fără asfalt ….domnul Bolojan a promis ca in 2024 se va rezolva ….nimic minciuni
Nojorid Livada Pausa chisirid ….Rușine Bolojan a promis ca se rezolva pana in anul 2024 Rusineeee!!!
Aia cu buda-n curte ii vor vota tot pe dobitocii aia de primari si la urmatoarele alegeri. Pentru 100 de lei primiti pentru vot eu zic ca merita sa se mai cace in curte inca 4 ani. O natie de prosti
Citiți HG 714/2022 pe pagina de Facebook a primăriei Pietroasa și veți afla că toate primăriile au primit de la Apele Romane adresa postată ai explicată pe pagina de Facebook, găsiți detaliile și pe site-ul http://www.primariapietroasabh.ro și veți afla că de anul trecut eram obligați să ne conectam gospodăriile la rețeaua publica de canalizare respectiv cei ce nu au astfel de rețele cu tot banul din aapNRR sau alte surse de finanțare din bani nerambursabili au obligația încă de anul trecut să-și construiască fose septice vidanjabile și să le înregistreze în baza de date a primăriei care le autorizează. Deci cine va spune că nu se știe face mișto, și cei care au rețele de canalizare și cei care nu au trebuiesc sa se autorizeze și să se 8nscrie în bazele de date electronice la care au acces online Apele Romane. E mai mult decât simplu, fiecare primărie știe câte gospodării are, și dacă nu vă dau baza de date ceruta de HG 714/2022 cereti-o de la Apele Romane căreia i-a trebuit raportată situația așa cum. vedeți. Cei ce nu știu din luna mai 2022 de așa ceva ori i-a durut in basca ori sunt neprofesioniști ceea ce arată a nu știu câtă oară când de interesate sunt autoritățile de a respecta legislația comunitară pentru care ne putem aștepta din nou la dat în judecată la CJIE la fel că și cu deșeurile unde am platit amenda și penalități de milioane de euro!. Am citit articolul dar ați uitat sa scrieți de zona noastră, de satul de vacanta BOGA care este 8n parcul natural Apuseni și ce 3 cel mai trist suntem arie naturală protejată și sit Natura 200o în multe zone ale parcului, suntem cel mai mare bazin hidrografic (carstul Apusenilor) carst împădurit unic 8n Europa, cu 1300 de pe esteri prin care curg râuri subterane, unele cu ghețari și cu toate acestea, nu avem nici rețele publice de canalizare și nici fose septice vidanjabile așa că poluam fără jenă carstul, și imic8t fântânile noastre care își iau apa din carst. Că o ironie a sorții în atare condiții comisia europeană a declarat parcul natural Apuseni că destinație europeană de excelență și mai rău, din decembrie 2022 zona montană aflată în intravilanul comunei Pietroasa a fost declarată stațiune turistică de interes local ceea ce obliga sa ai infrastructură a0a-canal și infrastructura rutieră ..iar toată zona montană a Pietroasa printre care amintesc, Valea Aleulu9, Valea Boga, și poate cea mai splendida zona a Apusenilor, Balileasa Glavoi nu are drumuri și asta pentru că de doi ani RN0 Romsilva și UAT Pietroasa nu reușesc să finalizeze procedura de transfer din varii motive printre care și faptul că onor guvernul romanicii. 7 e in stare da de-a o ordonata…Asta-i eterna Romanie..trăim prost, în gunoi, în poluare din cauza indolentei..autorităților locale și centrale răstimp in care turiștii nu se mai satura de cat e de frumoasa și unica zona…păcat că omul nu știi teste locul și ne complacem în a trăi total neecologic fara a fi cei mai mulți dintre noi deranjați de felul în care suntem educați să trăim în simbioză cu natura.
Sunt sute de strazi in Oradea fara canalizare macar partial. Hai sa rezolvam problema in “capitala art nouveau” si apoi discutam “pe sate”
Amu cu programul asta or sa rupa primarii harseu si lopetile de harnici ce is
Comuna COPACEL, la 20 km de oras nu are nici apa ,nici canalizare,nici nimic, decat saracie si primari incompetenti care se lupta pt functie si cand e un proiect se saboteaza doar sa nu il realizeze cel in functie, iar noi cetatenii ramanem in aceiasi saracie!
In judetul lui bolojan?
Nu cred. Sigur e fake news.
Chiar azi a publicat un jurnalist de curte in revista de partid un luuuuuuuuuuuuuuung articol elogios cu marile realizari betonate.
Noroc ca exista si alte reviste, gen Catavencii, unde vdem fata reala a geniului.
-
Ha! O parte din cititori sunt tulburați de articolele respective, după câte minciuni marca APTOR au citit
Prioritar in judet sunt centurile, Bolojan face centuri pentru cresterea nivelului dd trai
Veniți în Fughiu zona Mini Paradis fara apa potabila și fără canalizare. De 1an de zile se zicea că se face banda de intrare în zona de pe DN1 și nu sa făcut nimic. In acel loc luna trecută au fost 5 accidente fara victime probabil se așteaptă să fie cu victime Doamne ferește.
Asta este conducerea comunei Oșorhei
Sat Chisirid după nojorid nici apa nici canalizare la 13 km de orașul turistic
Votati in continuare cum stiti voi si veti traii la fel de bine.
Nici în satul Miheleu,comuna Lăzăreni nu avem apa,doar promisiuni și minciuni!
Practic ala ce a esuat sa bage gazul in tot orasul, sau canalizarea, trebuia sa reuseasca la judet? Mai trec doua mandate si o sa zica cum a zis la oras, judet de mana a treia.
Din pacate cea mai mare parte a Romaniei rurale este cu ea … in fundul curtii si cu cismeaua la coltul ulitei. Cel mai dureros este faptul ca judetul printre cel mai dezvoltat si avansat din Romania in suferinta la acest capitol si cate si mai cate.
Mang si Pasztor ce au făcut 4 ani ??? In cate localități au bagat canalizare???