Acest proiect vizează impulsionarea cooperării dintre oraşele partenere în sensul dezvoltării unor modele de dezvoltare urbana adaptate la nevoile locale ale fiecărui partener. În vederea implementării activităţilor proiectului, reprezentanţii municipiului Oradea au participat deja la workshopul organizat în oraşul Arezzo – Italia, în perioada 17-18 iunie 2010, urmând ca în data de 21-22 octombrie 2010 să ia parte la următorul workshop, ce va avea loc în oraşul Czestochowa – Polonia.
Beneficiul oraşului Oradea se va concretiza în realizarea unui Plan de Acţiune Local referitor la managementul transportului şi al parcărilor la nivelul oraşului. Biroul de Presă al PMO anunţă că primarul Ilie Bolojan a adresat deja o invitaţie oficială către primarul din Graz de a trimite un grup de experţi la Oradea pentru a continua schimbul de experienţă cu municipalitatea orădeană pe tema managementului transportului şi al parcărilor în oraş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!