În cadrul campaniei gratuite apreciată să înceapă la 1 decembrie a.c., şcolarii vor putea să fie vaccinaţi împotriva gripei porcine doar cu acordul părinţilor, iar gravidele şi studentele vor fi vaccinate la cerere.
Prima tranşă de vaccin produsă de Institutul Cantacuzino până la sfârşitul acestui an va conţine cinci milioane de doze Cantgrip, trei milioane de doze fiind programate pentru vaccinarea a tot atâţia copii şi apoi personal medical, de la Apărare, Aeroport, Frontieră etc. Din 2010, producţia de Cantgrip va fi de un milion de doze lunar. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în România va trebui ca 20% din populaţie să fie vaccinată, pentru ca situaţia să rămână sub control.
Până acum, 333 de oameni au fost depistaţi cu gripă porcină în ţara noastră. Specialiştii atenţionează că acest vaccin din cadrul programului naţional se va distribui prin circuit închis şi nu prin farmacii. Noul virus a fost înregistrat în martie, în Mexic, iar în iunie s-a decretat pandemie. Testele cu Cantgrip pe oameni urmează să apară zilele acestea.
Dr. Sonia Drăghici, directorul fostului spital de boli infecţioase a declarat că bihorenii trebuie să se imunizeze prin alimentaţie, dar e bine şi să se vaccineze, pentru a-i proteja pe cei din jur. „Cei cu imunitate mai mare e posibil să contracteze virusul gripei, dar să nu aibă manifestări însă periculos este că îl pot transmite altor oameni, cu sistem imunitar scăzut”, a spus acum deputatul Drăghici.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!