„Acest procent se regăseşte în toată ţara. Am sunat la Universitatea din Braşov şi la cea din Sibiu, universităţi comparabile cu Universitatea din Oradea, şi exact aşa au şi ei, cu 6% mai puţin decât anul trecut. Să nu uităm că noi avem facultăţi care, şi dacă le-am da zero locuri bugetate, ar ocupa capacitatea maximă de şcolarizare, numai la cu taxă. Avem un exemplu Facultatea de Medicină. Dacă i-am da zero locuri bugetate, am avea studenţi care ar ocupa toate locurile cu taxă. Acelaşi lucru s-ar întâmpla la Ştiinţe Economice şi exemplele pot continua”, a precizat rectorul UO, Constantin Bungău.
Criterii
Conform ordinului Ministrului Educaţiei, numărul locurilor bugetate a fost repartizat pe universităţi în funcţie de rezultatele clasificării universităţilor din ţară, rezultatele ierarhizării programelor de studii ale universităţilor acreditate, capacitatea de şcolarizare pe fiecare program de studii, numărul estimat al absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat pentru promoţia 2012 şi cifrele de şcolarizare finanţate de la bugetul de stat în ultimii ani.
,,Ordinul e scris în cuvinte, fără vreo formulă de calcul. Nu ştim exact cum s-au făcut calculele, dar am încercat să găsim soluţii de distribuire a locurilor între facultăţile din universitatea nostră în funcţie de aceleaşi criterii. Au fost propuse mai multe variante (8-9 variante de alocare a locurilor pe facultăţi), dar Senatul a hotărît până la urmă una dintre variante, căci Ordinul precizează că Senatul repartizează locurile bugetate pe facultăţi. Majoritatea facultăţilor au mai puţine locuri decât în anul precedent, unele câştigă câteva, dar diferenţele sunt foarte mici”, a declarat prorectorul Marcel Roşca.
Până miercuri, pe site-ul Universităţii din Oradea va fi afişat numărul de locuri pe fiecare program în parte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!