Sârşitul anului trecut a adus tristeţe în câteva sute de familii bihorene. Mulţi dintre angajaţi s-au trezit fără loc de muncă la sfârşitul anului. Datele Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor arată că efectivul de salariaţi, la nivelul judeţului Bihor la sfârşitul lunii decembrie 2012 a fost de 154.708 persoane, în scădere cu 328 salariaţi faţă de efectivul înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2012.
Salarii mai mari
Salariile bihorenilor au crescut în medie cu 3,33% în luna decembrie faţă de noiembrie, aici fiind vorba de câştigul salarial mediu brut, care a fost în luna decembrie 2012 de 1.644 lei/persoană. Câştiguri salariale medii brute peste media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (2.056 lei) şi servicii (1.679 lei). Câştiguri salariale medii brute sub media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (1.588 lei).
Câştigul salarial mediu net în luna decembrie 2012 în judeţul Bihor a fost de 1.186 lei/ persoană, în creştere cu 1,54% faţă de cel înregistrat în luna anterioară.
Câştiguri salariale medii nete peste media judeţului sau egale au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (1.489 lei); servicii (1.203 lei). Câştiguri salariale medii nete sub media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (1.156 lei).
Numărul şomerilor a crescut şi el în ultima lună a anului. Potrivit AJOFM, la data de 31.12.2012, numărul şomerilor a fost de 11.743 persoane, în creştere cu 490 persoane faţă de luna noiembrie 2012. Pe sexe, din totalul şomerilor înregistraţi, 6.742 erau de sex masculin şi 5.001 de sex feminin. Faţă de luna noiembrie 2012, numărul şomerilor de sex masculin a crescut cu 460 persoane iar numărul şomerilor de sex feminin a crescut cu 30 persoane. Rata şomajului la 31.12.2012 a fost de 4,3%. Pe sexe, rata şomajului a fost de 4,8% la persoanele de sex masculin şi 3,7% la persoanele de sex feminin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!