Inspectoratul Școlar Județean Bihor a aprobat forma finală a planului de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022. Acesta va fi transmis Ministerului Educației și Cercetării. Numărul elevilor de clasa a VIII-a este cu 1100 mai mic la nivelul Bihorului, față de generațiile din anii trecuți.
„În fundamentarea planului de școlarizare pentru anul școlar următor s-a avut în vedere prevederile documentelor în baza cărora se fundamentează proiectul de plan pentru învățământul profesional și tehnic, necesarul de specializări solicitat pentru școlarizarea pe filieră teoretică, ce oferă acces pe piața muncii sau în învățământul superior, situația efectivelor claselor propuse în concordanță cu cele propuse de Legea Educației Naționale și de documentele subsecvente, precum și solicitările exprimate de operatorii economici în segmentul de învățământ profesional și tehnic. De asemenea, s-a ținut cont de particularitățile demografice și geografice, de pontențialul de dezvoltare socio-economică, corelate cu posibilitățile de inserție socio profesională atât la nivel local cât și la nivel județean”, a spus Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Potrivit acestuia, de la un nivel de clasă la altul nu s-au constatat fluctuații considerabile în din punct de vedere al efectivelor. Însă, nu același lucru se poate spune despre efectivele clasei a VIII-a din anul școlar curent, unde numărul este mai mic decât în trecut.
„Față de generația anterioară, datorită faptului că acum opt ani a existat posibilitatea de înscriere atât în clasa pregătitoare, cât și în clasa I, actuala generație de elevi din clasa a VIII-a cuprinde un număr mai mic la nivel județean cu aproximativ 1100 elevi. Această situație a determinat necesitatea unei calibrări a planului de școlarizare în concordanță cu țintele asumate de România prin documentele programatice, precum Programul Europa 2020 (40% învățământ teoretic și vocațional și 60% învățământ profesional și tehnic)”, a mai explicat Negruțiu.
Proiectul Planului de școlarizare propus la nivelul județului nostru cuprinde un număr de 180 de clase, mai mic comparativ cu planul de școlarizare realizat pentru anul școlar în curs care cuprinde 198 de clase a IX-a.
Pe criterii legate de proporționalitate, pe zone, filiere și limbă de predare au fost ajustate planurile de școlarizare propuse la clasa a IX-a în cazul următoarelor unități de învățământ: Zona Aleșd (Colegiul Tehnic ,,Alexandru Roman” și Liceul Teoretic ,,Constantin Șerban”); Zona Marghita (Colegiul Național ,,Octavian Goga” și Liceul Tehnologic ,,Horea”); Zona Salonta (Colegiul Național ,,Teodor Neș”, Liceul Teoretic ,,Arany Janos”, Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta); Zona Beiuș (Colegiul Național ,,Samuil Vulcan”, Liceul Vocațional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaș”, Colegiul Tehnic ,,Ioan Ciordaș”); Zona Ștei (Colegiul Național ,,Avram Iancu” și Liceul Tehnologic ,,Unirea”), respectiv Oradea (Liceul Tehnologic Sanitar ,,Vasile Voiculescu”, Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr”, Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga”, Liceul de Arte, Liceul cu Program Sportiv ,,Bihorul”, Colegiul Național ,,Iosif Vulcan”, Colegiul Național ,,Onisifor Ghibu”, Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu”, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, Colegiul Economic ,,Partenie Cosma”, Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul”, Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia”, Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși”, Liceul Teoretic ,,Ady Endre”).
,,Inspectoratul Școlar Județean Bihor este preocupat de dezvoltarea unui învățământ de calitate, dar și de asigurarea egalității de șanse pentru toți elevii indiferent de limba de predare și mediul de proveniență”, a asigurat Florin Negruțiu.
Trimite articolul
X1100 elevi ocupa, la o medie de 25 in clasa, 44 de clase(cu atat trebuia ISJ sa aprobe mai putine clase in acest an). ISJ aproba 44-(198-180)=26 de clase nerealizabile. Unii se intreaba, de ce mai este nevoie de ISJ?
Multumim penele usr. Numai sa taiati stiti, dupa aceea va intrebati de ce nu e eficienta in invatamantul romanesc.
boi de inspectori. copilul meu invata intr-o clasa cu 30 de elevi. inghesuiala in clasa, acum pe pandemia asta.
va doare in fund de Sanatate si Educatie. SUNTETI NISTE DEMAGOGI ! NU VETI FACE NIMIC, DOAR FUNCTIILE SI AFACERILE VA INTERESEAZA!
acum e momentul sa faceti clase cu efective mai mici!