„Transilvania, viitorul. Acolo unde autostrada este din asfalt și nu pe hartie”, este unul dintre sloganele de pe afișele UDMR, promovat doar în maghiară, a spus joi, 17 noiembrie, deputatul Cseke Attila. Acesta a ținut să detalieze și pentru majoritarii români semnificația textului. Al doilea mesaj pe acest afiș este „finalizarea autostrăzilor până în 2020”, precum și asfaltarea și modernizarea drumurilor comunale și județene.
Deputatul spune că mesajul sintetizează dorința minorității maghiare din Bihor, dar și a majorității, de a avea infrastructură rutieră și autostrăzi. „Bulgaria are aproape 800 de km de autostradă, Serbia, care e de trei ori mai mică decât România dispune de același număr de km ca România, 753 de km iar Ungaria, care e de două ori și jumătate mai mică decât România, dispune de 1481 de km, adică dublu față de cât avem noi”, a exemplificat Cseke.
Acesta apreciază că anii trecuți au adus României un record în proiectarea, reproiectarea și apoi modificarea reproiectării de autostrăzi. ”Suntem campioni în proiectare și în semnarea de acte dar în execuție avem probleme destul de mari”, e concluzia sa. Udemeristul insistă că finalizarea autostrăzilor din aceasta parte de țară, Transilvania și cea de la sud, trebuie să devină realitate până în 2020. ”Autostrada din Bihor trebuie finalizată obligatoriu până în 2018, având în vedere că Ungaria a început construcția autostrăzii de la Debrecen până la granița cu România și o vor termina până în 2018. Nu putem să rămânem fără tronsonul pe Bihor, cei 64 de km, până atunci”, insistă Cseke.
Am plătit!
Motivul pentru care crede deputatul că trebuie să se prioritizeze acest fragment de drum este că bihorenii au plătit deja pentru acesta, prin taxele și impozitele achitate zilnic, de 13 ani încoace. „Când Guvernul Ponta, la finalul lui 2013, a decis introducerea accizei de 7 eurocenți pe combustibil, motivul principal care ni s-a prezentat a fost că vom avea fonduri suficiente pentru autostrăzi. Și noi, bihorenii, când am cumpărat combustibil, am contribuit la această chestiune cu 7 eurocenți la fiecare litru. Ce vedem azi? Că exact acum se vorbește de rezilierea contractului”, susține el.
Cseke insistă că a cerut această reziliere din toamna lui 2015, cand firma a înregistrat întârzieri la primul termen de predare a documentației revizuite. „Atunci ni s-a spus că dacă reziliem pierdem un an de zile cu licitarea. Uite că am ajuns aici și firma cere rezilierea”, zice Cseke. „Ceea ce s-a întâmplat în septembre cu această autostradă din Bihor a fost un teatru. Relansarea cu mare teatru a lucrării, cu comunicate și utilaje numeric insuficiente, asta a fost. Atunci am sperat că se repornește dar acum e în faze rezilierii”, arată el.
Condiție de guvernare
Deputatul subliniază că în această fază, UDMR nu este preocupat de guvernare ci de mobilizarea electoratului. „Orice discuție despre o eventuală participare la guvernare indiferent cu cine și prin ce modalitate, este condiționată de UDMR, de terminarea autostrăzilor din Transilvania”, susține el.
Masterplan, pe minus
Cseke îi impută Guvernului Cioloș că nu a prezentat masterplanul de transport în Parlament, astfel încât proiectul să capete greutate prin srijinirea sa de către tot mediul politic. A fost adoptat prin HG, în septembrie.
Deputatul zice că proiectele care ar trebui finalizate până în 2020 au acoperire financiară pe doar o treime – dintr-un necesar de 12,8 miliarde de euro, sunt identificabile surse pentru doar 4,6 miliarde, cu un minus de 8,2 mld. Pentru intervalul următor, 2020-2030, doar jumătate din bani sunt identificabili, din 16,7 miliarde de euro, sunt disponibili 8,8 miliarde.
Citiți principiile noastre de moderare aici!