Bihoreanul Cseke Attila a anunţat că Guvernul Boc a aprobat un memorandum pentru a construi şase spitale regionale de urgenţă prin parteneriat public-privat.
Cseke a informat că aceste spitale vor funcţiona “ca centre universitare care să asigure condiţii de asistenţă medicală de urgenţă unitară, în special pentru cazurile care necesită o abordare multidisciplinară în domeniul terapiei. Se doreşte crearea unor unităţi compacte, autonome, de urgenţă, cu funcţionalitate integrală (investigaţii, diagnostic şi tratament) care să facă posibilă eficientizarea serviciului medical (prin reducerea timpului necesar şi a costurilor pentru stabilirea diagnosticului)”.
Centre mari
Spitalele de urgenţă vor fi construite cu circa 1,5 miliarde de euro, în centrele medicale universitare din România, recunoscute: Cluj, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara şi Bucureşti. Cseke motivează necesitatea construirii celor şase spitale spunând că în cele şase centre medicale infrastructura lasă de dorit şi multe secţii ale lor funcţionează în clădiri pavilionare şi foarte vechi.
Privaţii ar construi
Ministrul bihorean spune că va participa prin punerea la bătaie a terenurilor pe care se vor construi spitalele, iar firme particulare ar urma să finanţeze construcţiile. „Foarte important, chiar dacă spitalul va fi construit cu fonduri private, acesta va funcţiona în regim public, pacienţii beneficiind de tratament în acelaşi sistem al asigurărilor publice de sănătate ca în prezent, într-un spital public”, a subliniat ministrul Cseke. El apreciază că peste circa un an şi jumătate ar urma să demareze construcţiile celor şase spitale, finalizarea lor urmând a avea loc peste alţi patru ani.
Cseke a explicat că ministerul va reuşi să facă rost de terenuri solicitând “trecerea terenurilor din domeniul public al judeţelor/localităţilor şi administrarea consiliilor judeţene/locale în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii, prin hotărâri ale consiliilor judeţene/locale”.
Şi alţii au vrut…
Cseke susţine că această investiţie este “cea mai importantă în infrastructura spitalicească din ultimii 30 de ani” pentru că “finanţarea nu va avea legătură cu bugetul statului, iar managementul va fi privat”.
Amintim că iniţiativa lui Cseke apare nu după mult timp de când predecesorul liberal Eugen Nicolăescu începuse să facă studii de fezabilitate pentru construcţia a circa opt spitale regionale de urgenţă în toată ţara. În proiectul liberalului Nicolăescu era inclusă şi Oradea şi se urmărea ca urgenţele să fie comasate toate în spitalul de urgenţă ce ar fi trebuit să fie construit pe str. Vlădeasa.
După ieşirea liberalilor de la guvernare s-a renunţat şi la proiectele ministrului Nicolăescu, pentru care se făcuseră deja şi studii de fezabilitate. Rămâne de văzut dacă iniţiativa lui Cseke va avea sorţi de izbândă sau va nu, influenţa politicului fiind în continuare decisivă în deciziile sanitare.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!