Poţi doar să îţi scrii impresiile după ce ai ascultat compoziţiile celui care este iniţiatorul şi conducǎtorul primului şi celui mai important departament de jazz de la noi. Iar cei doi tineri instrumentişti care au mai urcat miercuri seara pe scena Filarmonicii Oradea, Michel Acker la contrabas şi Tavi Scurtu la percuţie, au confirmat faptul că „domnul profesor” i-a preferat pentru rafinament, performanţă şi profesionalism.
Concertul a debutat cu o piesă în primă audiţie, „The Storyteller”, continuând cu compoziţiile „The walls of our minds” şi „Clasa muncitoare merge-n paradis”, o piesă care şi-a luat titlul după un film din 1971 în regia lui Elio Petri, cu Gian Maria Volonte în rolul principal. Din perspectiva muncitorului istovit care atinge nebunia/ Paradisul, imaginea transpusă în note este cea a zonelor industriale părăsite. Piesa „Early morning” îţi induce liniştea dimineţii, când boarea răcoroasă se ridică de pe oraş, sfârşind în agitaţia străzii, iar piesa de final de concert, „Rwanda” aminteşte cu tuşeuri grave de genocidul din 1994.
Chiar şi după bisul care a urmat, concertul de o oră a părut foarte scurt, concentrat, „pastila de jazz” făcându-şi efectul în timp. Sala a fost aproape plină, de la copiii de şcoală generală la melomanii de vârsta a treia, semn că ideea de a oferi publicului orădean un concert de jazz cu intrare liberă a fost bună, chiar şi numai pentru a deschide curioşilor apetitul pentru muzica de calitate, pentru jazz-ul românesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!