Criza economică se resimte tot mai mult în rândul angajaţilor bihoreni, atât prin prisma scăderii numărului acestora cât şi prin micşorarea salariilor. Potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Bihor, efectivul de salariaţi la nivelul judeţului Bihor, la data de 31 august 2009 a fost de 162.660 de persoane, în scădere cu 1.263 de salariaţi faţă de efectivul înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2009.
Scad salariile
„Câştigul salarial mediu brut în luna august 2009 în judeţul Bihor a fost de 1.459 lei/persoană, cu 2,86% mai mic faţă de câştigul salarial mediu brut înregistrat în luna precedentă”, a precizat Nicolae Hoduţ, directorul coordonator al DJS Bihor. Peste media judeţului au câştigat angajaţii din servicii: 1.558 de lei brut. Salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură au câştigat în august 1.311 lei brut, iar cei din construcţii şi industrie 1.315 lei.
„Salariul mediu net în judeţul Bihor în luna august a fost de 1.067 de lei/persoană, cu 2,65% mai mic decât cel înregistrat în iulie”, ne-a informat directorul DJS Bihor. Salariu peste medie au câştigat persoanele care îşi desfăşoară activitatea în servicii: 1.125 de lei/persoană. Salariaţii din industrie şi construcţii au câştigat 984 de lei/persoană, iar cei din agricultură, silvicultură şi servicii anexe – 975 de lei.
Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor la data de 31.08.2009 a fost de 13.604 persoane, în creştere cu 763 de persoane faţă de luna iulie 2009. 7.472 de şomeri erau de gen masculin – cu 303 mai mulţi ca în iulie, iar 6.132 de gen feminin – cu 460 mai mulţi ca în iulie. Numărul de şomeri în Bihor a atins o cotă record în luna septembrie, când a atins cifra de 14.443 de persoane.
Rata şomajului a urcat şi ea la 4,8% la sfârşitul lunii august, iar la sfâşitul lui septembrie a atins cota record de 5,1%, ceea ce plasează Bihorul pe locul cinci pe ţară.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!