Este vară, este caniculă. Majoritatea
firmelor care se respectă, şi chiar
locuinţele, se dotează cu aparate de aer
condiţionat.
Unul dintre principalii indicatori ai
vânzărilor pe timp de vară, aparatele
de aer condiţionat, este pe tobogan, potrivit
principalilor actori de pe piaţa
orădeană. Vânzările de astfel de
aparate au scăzut la unele magazine la mai
puţin de jumătate, comparativ cu aceeaşi
perioadă a anului trecut. Criza economică
este principalul vinovat de aceste rezultate.
S-ar mai putea spune că multe firme sau
locuinţe s-au dotat cu aparate de aer
condiţionat anii trecuţi, iar anul acesta
numărul de firme nou înfiinţate sau de
locuinţe nou achiziţionate este foarte mic.
Vânzări la jumătate
Cu toate că unele magazine au inclus în
preţul de vânzare al aparatelor montajul,
lumea tot nu se înghesuie să le cumpere.
„Preţurile aparatelor sunt cuprinse
între 849 şi 2.399 de lei. Montajul este
gratuit şi se face în 24 de ore.
Faţă de anul trecut, vânzările au
scăzut la mai puţin de 50%”, ne-a spus
reprezentantul magazinului Flanco.
Şi la Altex vânzările de astfel de
aparate sunt în ton cu piaţa, adică
mult mai mici în comparaţie cu anul trecut.
Preţurile aparatelor de aer condiţionat sunt
cuprinse la Altex între 750 şi 4.000 de lei,
iar montajul se efectuează contra cost în
circa cinci zile, potrivit reprezentanţilor
magazinului.
Nici Panasonic nu se prea laudă cu
vânzări spectaculoase la aparatele de aer
condiţionat. „Vânzările au
scăzut mult comparativ cu anul trecut. Asta
în procent înseamnă circa 40%”,
ne-a declarat Dacian Meza, reprezentantul Panasonic pe
Bihor. Acesta are însă şi altă
motivaţie a scăderii vânzărilor.
„Anul trecut, vremea călduroasă a
început în luna iunie, iar anul acesta de
abia la mijlocul lui iulie. Sperăm ca
vânzările să-şi dea drumul de acum
înainte”, a precizat Dacian Meza. Din
vânzările de până acum, acesta a
observat un lucru interesant, că totuşi se
vând aparatele de aer condiţionat mai
scumpe. „Aparatele fără nume, ieftine,
nu se vând, ci cele cu preţuri între
2.500 şi 3.000 de lei”, subliniată
reprezentantul Panasonic.
Preţurile aparatelor de aer condiţionat la
Panasonic sunt cuprinse între 1.149 şi 8.499
de lei. Instalarea costă 285 lei, include
transportul şi montajul, în 24 de ore.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!