Dacă vânzările de maşini din import au scăzut doar cu 7,7%, vânzările de maşini autohtone au fost mai mici cu 26%, comparativ cu 2007.
Potrivit datelor furnizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), vânzările de automobile noi au scăzut cu 46,9% în decembrie, la 13.054 unităţi, iar pe ansamblul anului trecut scăderea segmentului a fost de 14,1%, la 270.995 maşini, faţă de 2007.
Criză la Dacia
Criza economică a încetinit, în 2008, şi vânzările-record anunţate în trecut de producătorul autohton de maşini. În luna decembrie 2008, Uzina de la Mioveni a produs cu 80% mai puţine maşini decât în noiembrie. Conform statisticilor APIA pe 2008, Dacia a vândut, în România, doar 81.000 de maşini, cu un sfert mai puţin decât în 2007. Criza va tăia şi în 2009 din comenzi.
Muncitorii de la Dacia au ieşit la miting la doar o zi după reluarea lucrului, în 12 ianuarie 2009. Conducerea uzinei intenţionează să diponibilizeze circa 4.000 de angajaţi, în condiţiile în care se vând zilnic doar 50 de maşini, din 1.085 câte se produc. Acestor şomeri li s-ar putea adăuga alţi 100.000 de salariaţi din industria auto românească, potrivit specialiştilor.
Una dintre cerererile angajaţilor Dacia este menţinerea actualei taxe de poluare, precum şi demararea cât mai grabnică a programului „Rabla”. În primul caz ar fi însă o problemă, Consiliul Europei a atras atenţia României că noua taxă este ilegală.
O altă măsură, avansată de şefii de la Dacia, pentru ieşirea din criză ar fi ieftinirea modelelor cu 1.000 de euro. „Măsura ieftinirii modelelor ar veni în sprijinul clientului. Împreună cu banii primiţi prin programul Rabla (circa 38 de milioane de lei vechi), acest lucru s-ar traduce printr-un avantaj pentru client de până la 1.700 – 2.000 de euro”, susţine Constantin Stroe, vicepreşedintele Dacia.
Criză şi la alţii
Nici la alţii situaţia nu este mai roză. Ofertele de vânzări ale producătorilor străini sunt care mai de care mai tentante, doar, doar vor atrage clienţii. Astfel, Citröen propune în luna ianuarie 2009 reduceri substanţiale la toate modelele sale, avantajul pentru client ajungând până la 5.700 euro.
În perioada 15 decembrie – 31 ianuarie 2009, cumpărătorii care vor alege unul dintre modelele Mazda6 cu motorizarea pe benzină de 2,5l sau CX-7 vor primi cadou din partea companiei contravaloarea taxei de poluare auto. Honda oferă anveloape de iarnă la pachet – până la 30 ianuarie, iar Opel Vectra poate fi achiziţionat cu o reducere de 5.000 Euro, cu TVA inclus, până la data de 31 martie 2009, în limita stocului disponibil.
O ofertă interesantă pentru perioada de criză are Fiat. Toată gama de modele Fiat pot fi achiziţionate prin oferta „Fiat 50 – plăteşti jumătate şi primeşti totul acum”. Restul va fi plătit din 2010.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!