Viitorul poloului orădean pare să fie pe mâini bune, după triumful formaţiei Crişul în CN de juniori I. Echipa pregătită de antrenorul Ciprian Câmpianu a devenit campioană naţională, în urma celui de-al doilea turneu final, desfăşurat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.
Poloiştii orădeni au câştigat toate meciurile disputate, după cum urmează: 7-2 cu Triumf Bucureşti, 11-5 cu Dinamo şi 12-8 cu Steaua. Ultima partidă a turneului, cea dintre Crişul şi Steaua, a constituit o veritabilă finală a campionatului. Crişul avea nevoie de o victorie la trei goluri diferenţă, pentru a recupera diferenţa cu care pierduse în meciul direct de la Bucureşti. Întâlnirea decisivă a fost deosebit de palpitantă. După un prim sfert încheiat la egalitate, scor 3-3, orădenii au câştigat sfertul secund cu 3-0, realizând ecartul necesar pentru a deveni campioni. În sfertul trei, gazdele şi-au mărit avantajul, scorul devenind 10-6. Impulsionată de antrenorul ex-orădean al Stelei, Cosmin Goina, formaţia oaspete a încercat să revină în sfertul patru, apropiindu-se la un moment dat la două goluri, scor 10-8. Din fericire, Hubert, care a fost golgeterul Crişului şi Kováts au mai marcat de două ori, stabilind scorul final, 12-8.
Clasamentul final al CN de polo juniori I a fost: 1. Crişul, 18 puncte; 2. Steaua, 18 p (golaveraj inferior); 3. Triumf, 6 p; 4. Dinamo, 6 p. Viitorul Cluj-Napoca s-a retras după primul truenu final.
Echipa Crişul a avut următorul lot de jucători: Bogdan David, Sergiu Terean – portari; Kováts Viktor, Bogdan Remeş, Cristian Seichei, Andrei Podină, Antonio Dolha, Richard Hubert, Gui Zalán, Bogdan Codilă, Sebastian Oltean, Gergely László, Czenk Ferenc, Nichita Ilisie, Sergiu Palotas.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de preşedintele FR Polo, Călin Găvruş şi antrenorul federal Virgil Pleşca. Pe lângă cupa şi medaliile de campioană, echipa Crişul şi-a mai trecut în cont şi două premii special, pentru cel mai tehnic jucător al campionatului, adjudecat de Richard Hubert, respectiv cel mai bun antrenor, acordat lui Ciprian Câmpianu. Cel mai bun portar a fost declarat David Dochian (Triumf Bucureşti), iar Vlad Georgescu (Steaua) a fost golgeterul turneelor finale, cu 21 de goluri înscrise.
Citiți principiile noastre de moderare aici!