Luni, 19 iulie 2021, conducerea ABA Crișuri a convocat o ședință operativă la care au luat parte atât inspectorii instituției cât și șefii celor șase Sisteme Hidrotehnice: Crișul Negru, Canal-Colector, Crișul Repede, Crișul Alb, Barcău și Ier.
[eadvert]
În cadrul ședinței s-a analizat în mod special situația exploatării agregatelor minerale din bazinele hidrografice Crișul Negru și Crișul Pietros. Întrucât, în zonă există suspiciunea că se exploatează ilegal balast, conducerea ABA Crișuri a stabilit măsuri concrete menite să stopeze acest fenomen. În consecință, s-au format mai multe echipe de monitorizare pe râul Crișul Negru, amonte de localitatea Tinca și pe tot tronsonul râului Crișul Pietros. „Începând cu această săptămână, echipele vor patrula în zonă, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, și vor folosi un dispozitiv de urmărire de tip dronă pentru a capta imagini de pe arii extinse”, ne-au transmis reprezentanții ABA Crişuri.
Pentru că, în aceste acțiuni, personalul aflat în control este expus riscului, directorul ABA, Pásztor Sándor, a purtat discuții cu colonel Ioan Bogdan, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Bihor, ca, în cel mai scurt timp posibil, echipele de control să fie însoțite de jandarmi.
În cazul în care se vor constata activități ilegale de exploatare a agregatelor minerale, pe lângă aplicarea amenzilor, echipele de control vor confisca utilajele și autobasculantele. JB-S.D.
Trimite articolul
Xdezastru facut pana azi este unul major. Nu se vorbeste in articol nimic despre asta. Sunt unii cointeresati sa taca? Ca nu se trezira acu bugetarii sa munceasca ceva daor asa din constiinta? Dezastru ecologic în urma exploatărilor ilegale de balast din Crişul Negru! Trezită din „somn” de BIHOREANUL, ABA Crişuri promite patrule permanente . Bugetari multi si gras paltiti! Tati is sefi si dotati cu masini, soferi si…..secretare toti cu lefe fara numar dar cu ZERO responsabilitati, ca tati bugetarii, plini de drepturi “castgate” dar fara responsbilitati!
-
Corect!