Cristian Tabără a fost declarat admis în urma concursului pentru ocuparea postului de director al Departamentului Film din cadrul Direcţiei Programe a Televiziunii Publice, care a avut loc în data de 21 septembrie. Potrivit lui Cristian Tabără, noua funcţie la TVR reprezintă „o etapă firească” în cariera sa, după cum a declarat agenţiei Mediafax. Tabără a mărturist că filmul a reprezentat dintotdeauna una dintre marile sale pasiuni.
TVR nu a făcut publice numele contracandidaţilor lui Cristian Tabără.
Cristian Tabără s-a născut pe 30 noiembrie 1967, la Oradea, judeţul Bihor. A fost reporter la Gazeta de Vest, Timişoara, host la Radio Sonvest Oradea, prezentator la Pro TV Oradea, prezentator la „Ştirile Pro TV” şi realizator şi prezentator al emisiunilor „Parte de carte” şi „Te vezi la Ştirile Pro TV”.
SRTv a scos la concurs, la începutul lunii septembrie, postul de director al Departamentului Film. Noul director trebuie să planifice, să organizeze, să coordoneze şi să răspundă de activităţile desfăşurate în cadrul Departamentului Film.
Citiți principiile noastre de moderare aici!